Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Fii primul care postează comentarii!

Dulcele meu singur cireş amar,
umbli cu crengile pline de flori
prin grădina în care îmi amintesc de mama
cum asculta vro două privighetori
şi le ruga să fie acasă când ne vom întoarce cu toţii
să fim martori la toate sfârşiturile
şi la toate începuturile roţii!

Şi, cum îţi spuneam,/ dulcele meu cireş amar,
umbli prin grădină ca un rege,/ ca un stăpân cu crengile la spate,
şi-i spui mamei să deschidă poarta la singurătate,
că vrei să vii înaintea noastră,/ la capătul satului în care
totdeauna capătul acesta-i capătul celălalt,
şi să ne aştepţi cu flori amare,/ cu frunze amare,/ cu păsări amare,
până se coc cireşele amare,
până când ne vezi pe amândoi în depărtare -
până la cer de înaltă,/ până la cer de înalt -
cum ne apropiem să nu mai plecăm niciodată,
să fim martori când mama ne cântă şi ne descântă
şi ne face şi ne dă dulceaţă de cireşe amare pe roată!

(Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou")

Citit 753 ori Ultima modificare Luni, 15 Iulie 2019 17:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.