fluture şi flutură,/ vise vi se scutură,
vi se taie zboru-n două/ cu-ascuţiş de lună nouă,
sub înalt de lună plină/ umbra vieţii vi se-nclină,
iar zigzagul vi se-ndreaptă/ şi neantul vă aşteaptă
din secundă în secundă/ să vă-ngroape, să v-ascundă
unde nu-i nici „nu-i”, nici „este”,/ nici „acele”, nici „aceste”,
unde nu-i decât „uitare”/ clară şi nemuritoare
fluture şi flutură,/ gândul meu vă zvântură
şi vă vrea numai încoace,/ să se-ndemne, să se joace
pe zigzagul vostru-ntruna,/ până când ajunge luna
chiar la geamul meu, pe care/ am (de)scris (de)spre iertare
şi-am cetit celor ce-nseamnă/ viaţă-n fluturi... şi mă-ndeamnă
să rămân până la capăt/ cum am fost... şi să nu scapăt
frumuseţea voastră toată.../ niciodată, niciodată
(Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou")
