LA două CAPETE (dosarele Z)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

când m-ai strigat, ne/vinovato – parcă ieri-i –

eram la capătul sintactic al căderii

şi aşteptam de mult, de mult ceastă strigare,

ca (pe)-un îndemn demonic la continuare,

ca (pe)-un triumf trufaş al visului de unde

am învăţat că VEŞNICIA se ascunde

şi hohoteşte senzual într-o secundă

indiferentă, păcătoasă şi MĂRUNTĂ !!!

 

acuma sunt aici, în capătul din care

nu mai începe o cădere următoare,

unde tu stai foarte cu/minte şi-nţeleaptă

şi n-ai curaj să spui ce nu mă mai aşteaptă,

nu râzi, nu plângi, eşti o sirenă resemnată,

soră a COBEI prinse-n corbul NICIODATĂ –

văd – morfologic – ce a fost ne/vrere VIE

şi ştiu – de tot – ce (NU) va fi să (NU) mai FIE !!!

(Din colecţia „Cele mai frumoase poezii cvasi/bulevardiere rămase tablou”)

Citit 7049 ori Ultima modificare Luni, 19 August 2019 18:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.