GĂLĂȚENII AU STABILIT DEJA CINE VA FI PRIMAR ÎN 2020

GĂLĂȚENII AU STABILIT DEJA CINE VA FI PRIMAR ÎN 2020
Evaluaţi acest articol
(43 voturi)

Ca de obicei, în perioadele pre-electorale, partidele fac și desfac calcule. Se fac sondaje, se fac analize, se trag sfori, se fac și refac strategii pentru desemnarea celui mai bun competitor în cursa ce are ca finish cel mai râvnit fotoliu din oraș, cel de PRIMAR. 

Chiar dacă formațiunile politice par mai preocupate, în acest moment, de alegerile prezidențiale din noiembrie decât de bătălia electorală de la ”Locale”, în laboratoarele partidelor se lucrează intens la desemnarea candidatului ideal pentru Primărie. Urmează perioada sondajelor, când partidele vor afla, în mare, cam care ar fi cel mai bun competitor pentru maratonul alegerilor locale. Însă nu doar partidele sunt preocupate de acest lucru, ci și societatea civilă, care, în ultima vreme, s-a activat și a devenit tot mai prezentă și mai implicată în viața urbei.

Din capul locului, trebuie spus că niciunul dintre jucătorii importanți de pe scena politică nu și-a desemnat oficial candidatul pentru Primăria Galați. Partidele încă tatonează, eventualii candidați independenți susținuți de societatea civilă fac joc de glezne, de pe margine, în anonimat. Nimeni nu este dispus să facă prima mutare și toată lumea așteaptă ca cineva să spargă gheața.

Sigur, de vehiculat, se vehiculează multe nume. Unele cunoscute și plenar implicate în zona politico-administrativă actuală, altele mai puțin implicate, dar cu ceva notorietate în târg, datorită profilului ori activităților anterioare. Pe buzele tuturor, sub toate formele, stă, evident, primarul în exercițiu, Ionuț Pucheanu (PSD), cu șanse mari să fie desemnat candidat pentru Primărie. Pare a fi singurul candidat cert, deși neoficial, pentru fotoliul de primar. Dar nu singurul. În culise se mai vorbește de Costel Fotea, actual președinte al Consiliului Județean, de Marius Humelnicu, actualmente secretar de stat la Ministerul Transporturilor și chiar de Sorin Enache, discretul viceprimar în exercițiu.

În rest, totul este în ceață. PNL, care stă cel mai bine în sondaje la nivel național și speră să ia caimacul și la alegerile locale, este în căutarea unui candidat bombă, cu care să rupă gura târgului. În cursa internă s-au înscris doi candidați, profesorul Onuț Atanasiu și afaceristul Petrișor Potec, însă niciunul nu are notorietate ori experiență administrativă vastă, șansele lor fiind extrem de mici de a fi locomotiva care să ducă PNL spre victorie. Pe la colțuri, neoficial, mai sunt vehiculate și alte nume. Ar fi vorba de Silviu Bacalum, liberal cu state vechi și experiență administrativă locală importantă, și de președintele organizației municipale, Alexandru Șerban, ”copilul minune” al liberalilor gălățeni, însă fără experiență și fără notorietate. 

USR-PLUS, deși cu un scor neașteptat de bun la alegerile europarlamentare, unde și-a adjudecat surprinzător municipiul Galați, nu are niciun candidat de soi pentru candidatura la Primărie. Singurul care se bucură de o oarecare notorietate, însă de nișă, adică în anumite medii, este deputatul Bogdan Rodeanu, ajuns la USR în 2016, în timp ce își lingea rănile după înfrângerea suferită în alegerile locale, unde nu a reușit să contabilizeze câteva mii de voturi pentru a fi consilier local independent.

În afară de cele trei partide/alianțe importante, Dumnezeu cu mila. ALDE, în degringoladă totală și în pragul imploziei, va defila, în caz de supraviețuire, cu Cristian Dima, care în 2016 a fost dat la o parte de la candidatura la Primărie de ”fosila politică” Eugen Durbacă fiindcă nu a reușit să coaguleze nici 2% în sondajele de opinie pre-electorale. De altfel, Durbacă ar putea să candideze și în 2020 din partea Pro România al lui Victor Ponta, bazându-se pe nostalgicii care au obținut case și garaje de la fostul primar al Galațiului. La PMP, mult zgomot pentru nimic. Deputatul Cătălin Cristache se agită mult, face gălăgie, însă randamentul este aproape nul. În rest,  nimic notabil, chiar dacă în cursa internă sunt înscrise mai multe persoane, chipurile, cu notorietate în partid. Ultimul și cel din urmă, UNPR, alt partid de apartament, aflat în moarte clinică, îl va scoate la bătaie, cel mai probabil, pe viceprimarul Picu Apostol Roman, cunoscut publicului sub deviza ”sex, droguri, păcănele”.

În tot acest context agitat și tulbure, o asociație din Cluj Napoca, A Roca 73, care are membri printre studenții la Sociologie, s-a apucat și a făcut o analiză, cu propriile forțe, a situației pre-electorale în câteva orașe mari din țară, printre care și Galați. Studiul, care le va folosi studenților și ca temă de cercetare pentru lucrările de licență sau disertație, a fost realizat în a doua săptămână a lunii august, prin telefon. La Galați au fost intervievate 430 de persoane, de peste 18 ani.

Oamenii au fost întrebați trei lucruri:

  1. Care este principala trăsătură pe care trebuie să o aibă primarul pe care l-ați vota?
  2. Care este lucrul cel mai important pe care ați vrea să îl facă primarul pe care l-ați vota?
  3. Ce nume vă vine cel mai repede în minte acum pentru funcția de primar? Vorbim de o persoană care ar putea să candideze și pe care ați vota-o.

În urma răspunsurilor primite, rezultatele arată astfel:

  1. Gălățenii ar alege pentru funcția de primar un bărbat, cu vârsta cuprinsă între 35 și 45 ani, căsătorit, familist, cu copii, care:

- să fie născut și să fi trăit și muncit în Galați

- să aibă experiență managerială și experiență administrativă

- să fie cinstit

- să nu fi avut probleme cu legea

- să fie bun gospodar

- să aibă studii superioare

- să vorbească limbi străine

- să fie prezentabil

- să fie popular, să iasă în mijlocul oamenilor, să meargă cu autobuzul, să meargă pe bicicletă

- să fie implicat în viața societății, prin acțiuni de voluntariat, civice, sportive, culturale 

  1. Gălățenii ar vrea de la primarul lor:

- transport civilizat

- mai multe spații verzi, care să fie și întreținute

- termoficare modernă

- locuri de parcare, inclusiv la bloc cu abonament

- sistematizare rutieră

- dezinsecție eficientă

- locuințe

- parcuri

- curățenie

- eficientizarea poliției locale

  1. În urma centralizării numelor indicate de gălățenii chestionați, au rezultat următorii potențiali candidați pentru funcția de primar (ordinea publicării este aleatorie, iar procentele nu au fost date publicității pentru a nu influența desemnarea candidaților):

- Ionuț Pucheanu (PSD)

- Silviu Bacalum (PNL)

- Bogdan Rodeanu (USR)

- Marius Stan (neafiliat, fost primar)

- Eugen Durbacă (Pro România, fost primar)

- Costel Fotea (PSD)

- Cătălin Cristache (PMP)

- Radu Cosca (ALDE)

- George Stângă (PNL)

- Picu Apostol Roman (UNPR)

Important! Aproape 38% dintre cei intervievați nu au putut da un nume de persoană cu notorietate care să fie primar al Galațiului, cel mai frecvent răspuns fiind ”nu știu”.

Trăgând linie și analizând numele propuse de gălățenii chestionați, dar și profilul conturat de ei primarului ideal pentru Galați, concluzia ar fi următoarea:

Doar cinci potențiali se încadrează în profil:

- Silviu Bacalum (PNL)

- Ionuț Pucheanu (PSD)

- Bogdan Rodeanu (USR)

- Costel Fotea (PSD)

- George Stângă (PNL)

Dacă se ia în considerare că George Stângă (PNL) și-a exprimat intenția de a candida pentru Consiliul Județean Galați sau pentru un nou mandat în Parlamentul României, iar Costel Fotea (PSD), actualul președinte al CJ, ar opta pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean, marea bătălie pentru Primărie s-ar putea da între

IONUȚ PUCHEANU (PSD)

SILVIU BACALUM (PNL)

BOGDAN RODEANU (USR)

Asociația A Roca 73

Citit 14279 ori Ultima modificare Vineri, 22 Noiembrie 2019 11:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.