Transportul local, la analiză

Transportul local, la analiză
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Peste patru luni urmează să intre în vigoare hotărârea Consiliului Local Galaţi privind reducerea la aproape jumătate a numărului de microbuze care vor face transport public privat de persoane.

Decizia aleşilor locali a ajuns pe masa prefectului Cosmin Păun pentru viza de legalitate, fără de care nu poate intra în vigoare. În urma analizei prefectului, aleşii vor fi nevoiţi să revină asupra hotărârii.

Prefectul judeţului a avut obiecţii nu asupra numărului de microbuze care vor circula prin oraş, ci asupra modului de redactare a criteriilor de departajare a operatorilor.

„Proiectul privind transportul local a fost retrimis pentru a se reanaliza şi completa aspectele legate de criteriile de evaluare. În privinţa oportunităţii hotărârii şi a numărului de microbuze nu ne putem pronunţa. Cadrul juridic trebuie definit. Proiectul de hotărâre, aşa cum a fost aprobat, nu a fost respins, ci trimis spre completare”, a explicat Cosmin Păun.

Dacă până acum erau 500 de microbuze, cu tot cu rezervă, pentru oraş, în noua formulă care ar trebui să fie aplicată din mai vor fi, în fiecare zi, pe traseu, 170 de microbuze.

Pentru departajarea operatorilor care vor participa la licitaţia publică a serviciului de transport public local, din mai, au fost stabilite prin hotărâre criteriile de evaluare.

Punctajul urma să fie stabilit funcţie de redevenţa pe autovehicul activ, vechimea parcului de vehicule, gradul de confort, vechimea pe traseu a operatorului, dar şi vechimea în transportul local de persoane, şi, desigur, gradul de poluare al autovehiculelor.

Citit 1990 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.