Contract pentru un nou studiu geotehnic al Falezei Dunării

Contract pentru un nou studiu geotehnic al Falezei Dunării
Monitorizare extinsă
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Chiar dacă se află în derulare un concurs de soluţii urbanistice pentru amenajarea Falezei Dunării - competiţie cu premii în valoare totală de 10.000 de euro, administraţia locală tocmai a atribuit, în urma unei licitaţii, contractul pentru extinderea monitorizării acestei zone, astfel încât eventualele degradări periculoase să fie depistate la timp şi stopate. Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, SC Proexrom SRL, singurul ofertant, a fost desemnat câştigător, valoarea contractului fiind de 684.234 de lei fără TVA.

Firma ieşeană Proexrom nu este străină de Faleza Dunării din Galaţi. Faptul că oraşul a reuşit să scape de celebra Falezogaură, iar lucrările de consolidare necesare pentru remedierea "puiului” ei de pe Faleza Inferioară s-au extins şi asupra primelor două trepte de mal, se datorează constructorului, compania Servland, şi proiectantului, firma Proexrom.

Tot Proexrom a câştigat şi licitaţia organizată de Primărie pentru expertiza tehnică a scării monumentale care leagă Faleza Superioară de cea Inferioară.

Şi tot Proexrom a executat, în primăvara anului trecut, primele foraje, în cadrul contractului de 130.000 de lei fără TVA, încheiat cu municipalitatea pentru “Inspecţie tehnică a lucrărilor publice zona Faleză Galaţi". Conform Primăriei, este vorba despre o monitorizare şi o analiză aprofundată a tuturor parametrilor privind solul Falezei Galaţi, pe o perioadă de trei ani.

Administraţia locală a considerat, însă, că este nevoie de mai mult. De un "Studiu geotehnic pentru punerea în aplicare a măsurilor rezultate în urma inspecţiei tehnice a lucrărilor publice zona Faleză", pentru care a lansat, în această vară, o licitaţie.

Argumente

"Faleza Dunării, atât inferioară cât şi superioară, a fost afectată de mai multe accidente de teren şi deteriorări, care au făcut obiectul unor investigaţii şi programe de urmărire specială", era realitatea de la care pornea licitaţia lansată în vară de Primăria Galaţi. Aşa cum aţi mai putut citi în ziarul „Viaţa liberă”, contractul are drept scop extinderea zonei de monitorizare a Falezei, pentru depistarea în timp a apariţiei unor stări de degradare periculoase şi luarea măsurilor pentru stoparea lor.

Ce se doreşte

Misiunea Proexrom va fi de a executa: ridicarea topografică a zonei studiate, foraje geotehnice şi echipare înclinometrică şi piezometrică a forajelor, încercări de penetrare standard, dinamică şi statică, studiu geo, studiu hidro şi analiză de stabilitate.

"În cadrul acesteia se va studia obligatoriu extinderea limitei construibile actuale impuse de Planul Urbanistic Zonal existent", se arată în caietul de sarcini. În document se mai cer: expertiză geo, expertiză hidro, actualizări ale acestora şi analize de laborator.

"Se va realiza un raport de urmărire în timp a versantului înclinometric (12 luni cu o frecvenţă a citirilor la 60 de zile), dar şi activităţi de proiectare: consolidări de versanţi, terasamente şi lucrări hidrotehnice, plan de operare şi întreţinere", se precizează în caietul de sarcini.

Termenul maxim de realizare a serviciilor este de 350 de zile calendaristice de la data ordinului de începere a contractului.

Citit 2928 ori Ultima modificare Joi, 24 Octombrie 2019 15:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.