Administraţia comunei Pechea, pusă pe jar

Administraţia comunei Pechea, pusă pe jar
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vestea că legislativul comunei Pechea este în pericol de dizolvare şi că s-ar putea ajunge la alegeri anticipate a pus pe jar autorităţile din localitate.

Marţi după-amiază, primarul comunei, liberalul Iancu Boldea (FOTO), i-a convocat pe consilieri la o discuţie deschisă despre viitorul localităţii. Vă reamintim că, în 2009, Pechea a fost centrul unor scandaluri politice care au culminat chiar cu bătaia unor aleşi locali.

Acţiunea de dizolvare a CL a fost iniţiată de către liderul organizaţiei PSD Pechea, Ilie Gheorghe, care a cerut instanţei şi anularea hotărârilor de Consiliu Local adoptate începând cu şedinţa din 30 iunie 2009, declarată de fostul prefect al judeţului Galaţi, Claudiu Brânzan, ca fiind ilegală.

„Eu unul, ca primar, nu-mi doresc desfiinţarea CL. Dacă aş fi fost dezinteresat, poate că nu m-aş fi implicat. Întărim apărarea şi sperăm ca la instanţa superioară să se facă dreptate”, ne-a declarat primarul Iancu Boldea.

Despre ce decizii au luat aleşii din Pechea şi ce s-ar putea întâmpla dacă la Pechea vor fi alegeri locale anticipate, aflaţi luni, din „Viaţa liberă”.

Citit 733 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.