Mai multe investiţii la CJ

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Urarea pe care preşedintele Consiliului Judeţului, social-democratul Eugen Chebac, le-a adresat-o colegilor săi a fost ca „2010 să fie mai prost ca 2011 şi mai bun decât 2009”.

Chebac a ţinut să le spună colegilor că judeţul este pe locul I în ţară la absorbţia de fonduri europene şi la programe şi strategii de dezvoltare comunitară unitară.

Preşedintele nu are de gând ca, anul acesta, din lipsă de fonduri să renunţe la proiecte:

„Din contră, anul acesta vreau să măresc portofoliul de obiective pentru execuţie. Mă refer la proiectele pe care le-am depus şi sunt în evaluare pe Programul operaţional comun România - Moldova – Ucraina”

„Aici, pe Axa 1 şi 2 mărimea maximă a grantului este de trei milioane de euro, precum şi la proiectele pe Axa 3 unde grantul maxim e de 150.000 de euro. Sunt în derulare proiectele de infrastructură pe DJ 253 şi 251”, ne-a declarat Chebac.

Lemne pentru săraci

Inspirat de problemele apărute în colegiul său, deputatul PNL Victor Paul Dobre vrea să modifice acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei.

Dobre îi vizează în special pe cei care utilizează lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri pentru încălzirea locuinţei.

„Anul trecut, Guvernul a stabilit ca ajutorul de încălzire să se acorde lunar. Suma nu e formidabilă, sunt oameni care primesc 30-50 de lei, şi costă mai mult să ajungă din satul unde locuiesc la Primărie pentru a încasa banii”.

„Cumpără o cantitate limitată, apoi luna următoare, cumpără lemne din nou. Am depus un proiect de lege pentru ca plata ajutorului să se facă o singură dată, la începutul iernii sau cel târziu până la 31 decembrie, ca să îşi asigure din timp stocurile de combustibil pentru încălzirea locuinţei”, a declarat Dobre.

Citit 749 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.