Președintele CJ Costel Fotea: Relația cu constructorii e ca a șoarecelui cu pisica

Președintele CJ Costel Fotea: Relația cu constructorii e ca a șoarecelui cu pisica
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, apreciază că anul 2019 a fost unul de o însemnătate aparte în materia absorbției și implementării, dar și a finalizării proiectelor finanțate din fonduri europene.

În acest context, preşedintele CJ a avut o abordare plastică de reprezentare a modului de relaționare dintre autoritatea contractantă și operatorii economici implicați în realizarea proiectelor. „E ca șoarecele cu pisica. Dacă pisica nu e acasă, știți și dumneavoastră continuarea... Nu ai de ales, trebuie să fii prezent. Sunt zile când efectiv fac și muncă de șef de echipă, exagerând puțin”, a precizat șeful executivului județean.

Revenind într-un cadru ceva mai prozaic este nevoie să menționăm aici și influența cauzată de modificările aduse de faimoasa OUG nr. 114/2018, în special în legătură cu majorarea salariului minim în construcții, dar și aspecte economice ce țin de modificări de prețuri și costuri ale unor furnizori. ”Nimeni nu a avut de pierdut. Pe partea de manoperă, toate contractele au fost reactualizate chiar cu până la opt procente în plus și aduse la zi cu legislația în vigoare” a menționat Costel Fotea. Totodată, președintele Consiliului Județean este de părere că măsurile ce au vizat o mai bună retribuire a lucrătorilor din construcții au reprezentat o compensare perfect justificată. „Trebuie să recunoaștem că, pe lângă destulă «materie cenușie», medici, ingineri, au plecat și oameni din construcții. Ne place sau nu, este evident că muncitorii aduși de afară nu sunt la nivelul românilor din niciun punct de vedere, nici ca randament, nici ca eficiență. Eu apreciez foarte mult forța de muncă autohtonă și trebuie să facem eforturi să o păstrăm în toate domeniile”, a mai precizat același Costel Fotea.

Recent, domnia sa a făcut un bilanț pentru «Viața liberă» al tuturor realizărilor concrete din anul ce se apropie de sfârșit, precum și o serie de previziuni referitoare la momentul finalizării proiectelor aflate în derulare. Dorința sa este ca anul viitor să fie un an al închiderii câtor mai multe dintre acestea, menționând că „dacă suntem lăsați în pace să derulăm proiectele ce le avem în grafic, vă pot spune de pe acum că în 2020 nu avem nevoie de nimic”.

Cu privire la toate acestea și nu numai, vom reveni într-un viitor număr al cotidianului nostru.

Citit 2482 ori Ultima modificare Luni, 09 Decembrie 2019 19:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.