Chiulangiii Parlamentului

Chiulangiii Parlamentului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Deputata PSD Lucreţia Roşca (FOTO 3) a participat la peste 90 la sută dintre şedinţele de vot final ale Camerei, fiind parlamentarul gălăţean cu cea mai bună prezenţă * Senatorul PD-L Marius Necula (FOTO 1) este un fel de „rara avis” la şedinţe * Necula a onorat cu prezenţa sa doar 11 la sută dintre şedinţele de vot final ale Senatului *

I-am votat, le plătim diurne, transport, cazare, indemnizaţie, am fi poate îndreptăţiţi să le pretindem să îşi facă măcar datoria de parlamentari. Se pare însă că, pentru unii aleşi, prezenţa la Parlament este o chestiune mult prea solicitantă pentru programul lor încărcat.

Institutul pentru Politici Publice a realizat un raport de monitorizare a activităţii parlamentare din sesiunea septembrie-decembrie 2009, raport realizat în cadrul proiectului „Comisii parlamentare mai transparente şi mai responsabile pentru un proces legislativ participativ în Romania”, finanţat parţial de Ambasada SUA la Bucureşti.

Considerând că prezenţa deputaţilor şi senatorilor la lucrările în plen este prima condiţie pentru îndeplinirea mandatului, IPP a dat publicităţii “catalogul” cu absenţele şi prezenţele aleşilor noştri. IPP a luat în calcul exclusiv voturile finale electronice date în plenul Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Să nu uităm că perioada monitorizată a cuprins şi apriga campanie electorală prezidenţială, când  atât la Senat, cât şi la Cameră, s-a anunţat suspendarea lucrărilor pentru ca parlamentarii să meargă în colegii pentru desfăşurarea campaniei.

În raport, IPP admite public faptul că este dificil, pentru parlamentarii care au funcţii în partid şi sunt vectori de imagine, să lipsească de la alte evenimente politice din afara Parlamentului sau să nu onoreze întotdeauna invitaţiile de participare la diferite emisiuni ale presei, respectiv evenimente ale societăţii civile.

Dar să vedem cine sunt cei mai conştiincioşi parlamentari gălăţeni şi cine sunt chiulangiii.

Top deputaţi

Deputata PSD Lucreţia Roşca are cea mai bună prezenţă dintre toţi aleşii gălăţeni de la Cameră: 154 de prezenţe din 168 posibile, adică 91,7 la sută.

Nicolae Păun, reprezentantul minorităţii rrome în Parlament, dar cu mandat din partea Galaţiului, a realizat o prezenţă de 91,1 la sută, având o absenţă în plus faţă de Roşca.

Liderul grupului PD-L în Cameră, Mircea Toader, este bun de pus la panoul de onoare al partidului, fiind singurul dintre liderii de grup cu o asemenea prezenţă bună: 146 de prezenţe din 168, deci 86,9 la sută. Şi nu se poate spune că nu a fost activ pe la televiziuni. Uneori recunoaşteţi că dădea senzaţia că e un Superman al emisiunilor tv.

Conservatorul Liviu Bogdan Ciucă vine din urmă cu o prezenţă la 85,1 la sută din şedinţe, urmat de reprezentantul comunităţii elene din Cameră, Dragoş Gabriel Zisopol – 79,8 la sută prezenţă la voturile finale.

Deputata PD-L Carmen Axenie a reuşit să ajungă la 114 de şedinţe, cu o prezenţă de 67,9 la sută.

În jos!

Din cele 168 de voturi finale, deputatul PSD Florin Pâslaru nu a participat decât la 106. Un procent de prezenţă de 63,1 la sută este, totuşi, modest pentru un parlamentar cu entuziasmul primului mandat.

Parlamentar cu state vechi, social-democratul Viorel Ştefan abia a ajuns la 99 de şedinţe – 58,9 la sută.

Liberalul Victor Paul Dobre figurează în catalogul IPP cu 90 de prezenţe – 53,6 la sută.

Penultimul în topul parlamentarilor cu multe absenţe este democrat-liberalul Mihail Boldea. Mult prea ocupat cu... altceva decât participarea la şedinţe, deputatul a binevoit să participe la numai 83 de şedinţe, reuşind un procent de prezenţă de 49,4 la sută.

În coada clasamentului este deputatul PSD Dan Nica (FOTO 2) – 52 de prezenţe şi un procent de 31 la sută.

IPP subliniază însă că „membrii Guvernului sunt scutiţi de drept de la participarea la şedinţele în plen”. Cu toate acestea, unii dintre miniştri şi-au găsit timp să participe la lucrările Parlamentului în calitate de parlamentari.

Trebuie spus că Dan Nica a pierdut funcţiile de vicepremier şi ministru de Interne în octombrie.

Vai şi jale la Senat

IPP a demonstrat negru pe alb că prezenţa senatorilor este mai scăzută decât cea a deputaţilor şi niciun senator nu are prezenţă de sută la sută în sesiunea trecută.

Cel mai „prezent” senator gălăţean a fost liberalul Paul Ichim – 124 de şedinţe din cele 212 posibile, adică un procent de participare de 58 la sută.

Fostul social-democrat, actualmente senator independent, Laurenţiu Chirvăsuţă a ajuns la 111 şedinţe, ridicându-se la un procent de prezenţă de 52 la sută.

Ce-o fi avut mai important de făcut senatorul PSD Gheorghe Saghian de n-a ajuns decât la 25 la sută din şedinţe numai dânsul ştie.

Explicaţii ar avea de dat şi senatorul PD-L Marius Necula, pentru care participarea la voturile finale a fost un efort mult prea istovitor. Doar 23 de şedinţe onorate, din cele 212.

Cu un procent de participare de 11 la sută, Necula este primul în topul absenţilor gălăţeni de la Senat.

Poate că ar trebui să-l întrebe pe colegul Mircea Toader cum reuşeşte să ajungă la peste 80 la sută din voturile finale şi să fie şi lider de grup.

Citit 1393 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.