Evaluaţi acest articol
(18 voturi)
7 comentarii

"Poarta Turcească", după cum îi spun gălăţenii monumentului istoric de pe strada Egalităţii nr. 16, ar putea fi pusă în valoare cu bani europeni, conform unui proiect ajuns acum în dezbaterea Consiliului Local. Costurile investiţiei sunt estimate la 2.745.991,80 de lei, potrivit studiului de fezabilitate realizat de Arhidesign GS, firma care a realizat şi documentaţia de punere în valoare a Cavoului Roman.

Un proiect de hotărâre prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul "Punerea în valoare a monumentului istoric Poartă Han, sf. sec. XVIII - înc. sec. XIX", amplasat pe strada Egalității nr. 16, pe terenul proprietatea publică a municipiului Galați, a ajuns în comisiile Consiliului Local, alături de documentaţia privind amenajarea unui muzeu la Cavoul Roman. Ambele studii de fezabilitate au fost realizate de firma Arhidesign GS, care a câştigat licitaţia organizată în acest scop de Primăria Galaţi, valoarea contractelor fiind de 118.000 de lei fără TVA pentru Poarta Han, respectiv, 139.000 de lei fără TVA pentru Cavoul Roman.

"Municipiul Galați dorește punerea în valoare a monumentului istoric prin protejarea şi conservarea vestigiilor arheologice reprezentând o parte din zidurile hanului turcesc și realizarea unui parc arheologic. Până în prezent, a fost realizată cercetarea arheologică, în urma căreia au fost aduse la lumina vestigiile arheologice", se arată în proiectul de hotărâre.

Trei secole de istorie, în acelaşi loc

Aceasta a fost, după cum aţi putut afla din ziarul "Viaţa liberă", una dintre surprizele arheologilor, care au scos la lumină, în primul rând, o porţiune din zidul hanului dinspre curtea interioară. Potrivit Raportului de cercetare arheologică, "acest zid a fost construit peste nivelul de locuire (vatra veche a oraşului Galaţi) de secol XVIII". Dovadă stau cele două locuinţe medievale descoperite, rupte de zidul hanului, care, la rându-i, este suprapus şi parţial demantelat de o groapă menajeră, în care s-a descoperit o monedă din anul 1905, şi de laturile unei construcţii contemporane. Practic, într-un singur loc, arheologii au avut parte de o întâlnire cu cele trei secole de istorie - XVIII, XIX, XX. Dar asta nu e tot!

"Nici măcar la Curtea Domnească sau la Hanul lui Manuc nu există asemenea ziduri groase de construcţii civile cum sunt cele păstrate la Galaţi la hanul de secol XIX", aveau să constate arheologii, care au descoperit şi pavajul curţii interioare a hanului - din pietre de râu de mari dimensiuni, puse pe cant, legate cu pământ şi bine bătute - pe care îl foloseau doar trăsurile şi căruţele.

Odată cu punerea în valoare a acestor descoperiri, "Poarta Turcească" ar putea fi salvată de la distrugere.

Ce se doreşte

Proiectul de hotărâre care va fi supus votului aleşilor locali prevede realizarea unui parc arheologic în jurul porţii monumentale a fostului han, restaurată şi pusă în valoare alături de vestigiile descoperite. "Proiectul va fi exploatat cu succes pentru că în municipiul Galaţi nu există un parc arheologic, iar Poarta Hanului Turcesc este un monument unic în zona Moldovei, ceea ce presupune un număr mare de vizitatori", este convingerea autorilor studiului de fezabilitate.

Conform proiectului, primele intervenţii vizează decaparea tencuielilor existente pe zidărie, demolarea platformei perimetrale din beton turnată peste pavajul original şi executarea unui eşafodaj care să susţină arcul bolţii accesului principal şi al uşii adiacente. Eşafodajul trebuie să permită intervenţiile structurale, ornamentale sau de arhitectură.

Pe lângă repararea zidăriei originale, proiectul prevede că se vor reface la forma şi dimensiunile originale cele cinci turnulețe de la partea superioară a monumentului, iar la partea inferioară a zidului, sub nivelul de călcare original, se va executa o hidroizolaţie chimică.

Vor fi refăcute trotuarul şi pavajului adiacente construcției, cu materialele şi alcătuirea originale. Săpăturile şi ruinele decopertate ar urma să fie protejate prin structuri uşoare, accesul publicului fiind asigurat printr-o pasarelă placată cu lemn tratat şi panouri de sticlă. Proiectul mai cuprinde şi instalaţiile necesare de iluminat, sonorizare, supraveghere video necesare.

Valoarea totală a investiţiei se ridică la 2.745.991,80 de lei, durata de realizare ar fi de 12 luni, iar sursa de finanţare buget local/bugetul de stat/fonduri europene/împrumut. Elaboratorul proiectului, Arhidesign GS, precizează "fonduri din cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 - îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural".

Poate a doua încercare e cu noroc

Trebuie spus că a mai existat o încercare de restaurare a monumentului istoric, începută în anul 1995, sub comanda Primăriei Galaţi. Lucrările, încredinţate unei societăţi fără experiență în restaurarea monumentelor istorice, au fost abandonate, la fel şi proiectul de amejarare a unui părculeţ, respins la acea vreme de locatarii zonei.


 

Citit 6624 ori Ultima modificare Marți, 14 Aprilie 2020 19:37

7 comentarii

  • postat de Negrea Paul Sâmbătă, 25 Aprilie 2020 19:17 5.13.248.*** Link la comentariu
    0
    2

    Ma bucura faptul ca în sfârșit se pune pe “rol” acest proiect așteptat de noi de aproximativ 4 ani .Este un proiect frumos și sper ca se va finaliza cu succes , asa cum au fost realizate și alte proiecte în Galatiul nostru. Orice oraș are un centru vechi . Felicit inițiatorii proiectului !

    Raportează
  • postat de D.C.? Marți, 14 Aprilie 2020 14:27 89.136.7.*** Link la comentariu
    1
    28

    Dar desprea cladirea fostei Fabrici de conserve de peste (ridicata la 1912, cu contribuţia decisivă a marilor români Anghel Saligny, Grigore Antipa şi Ion Lahovary) , a carei fatada a fost modificata in cel mai hidos mod prin zidirea ferestrelor si care ar fi fost mai indicat sa fie transformata intr-un port turistic, muzeu al pescuitului sau restaurant cu specific pescaresc ce parere aveti , galateni?

    Raportează
  • postat de Popescu Marți, 14 Aprilie 2020 13:22 5.13.205.*** Link la comentariu
    9
    6

    Zona aia e un loc ferit in care nu trece mai nimeni.
    Poarta ar putea fi salvata fara sa se cheltuiasca nimic, pur si simplu nu ai voie sa o darami sau sa dai cu parul in ea.

    Raportează
  • postat de Simona Marți, 14 Aprilie 2020 12:52 81.12.149.*** Link la comentariu
    3
    11

    La această amenajare nu văd un Panou informativ pe care să fie afişat un plan vechi de când s-a construit Poarta Turcească şi un plan actual după amenajare (pentru a înţelege şi a face comparaţie cetăţeanul vizitator), precum şi informaţii suplimentare însoţite eventual de fotografii ale acestui obiectiv.
    În rest, randările arată bine, dar contează şi calitatea construcţiilor ce se vor efectua. Dacă acestea se dau către aceleaşi "firme de casă" ale partidului de guvernământ nu ne putem aştepta la ceva bun.
    Important este de asemenea ca această amenajare să fie dată clar în responsabilitatea cuiva şi întreţinută bine permanent!

    Raportează
  • postat de ovi Marți, 14 Aprilie 2020 11:40 89.137.230.*** Link la comentariu
    5
    18

    Foarte frumos.Istoria Galatiului incepe sa iasa la suprafata.S-ar schimba total si aspectul zonei.Care este totusi ultracentrala.

    Raportează
  • postat de Un galatean... Marți, 14 Aprilie 2020 08:51 79.116.101.*** Link la comentariu
    8
    22

    Oameni buni, sunt atatea cladiri care ar putea da farmec orasului si care se narue, cladiri care azi nu se mai construesc, palatul Gheorghiu si cate altele, iar voi, luminatii urbei, tocati cea poarta turceasca, ascunsa, si doar vechimea ei sa reprezinte ceva, in rest, nimic impresionant...
    Uitati va in marele orase europene unde farmec dau vechile cladiri, care arata ca noi, ca sa nu mai vorbim de Neuremberg., oras bombardat si facut una cu pamantul, iar edilii, au luat planurile vechilor cladiri si l au refacut asa cum arata inaintea bombardamentului, adevarati edili, adevarati arhitecti.

    Raportează
  • postat de Vise fata mea , vise . Marți, 14 Aprilie 2020 06:33 108.245.201.*** Link la comentariu
    10
    13

    S.F.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.