Drumul expres Brăila-Galaţi îşi aşteaptă, din nou, ofertanţii. A doua suspendare a procedurii a fost ridicată

Drumul expres Brăila-Galaţi îşi aşteaptă, din nou, ofertanţii. A doua suspendare a procedurii a fost ridicată
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Licitaţia pentru proiectarea şi execuţia drumului expres Brăila-Galaţi a revenit în desfăşurare la aproximativ o săptămână de la cea de-a doua suspendare a procedurii. Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, ofertele sunt aşteptate până pe 29 aprilie 2020, ora 15,00. Procedura pentru varianta de ocolire – marea centură ocolitoare a Galaţiului – este, din păcate, tot suspendată.

 

Greu de spus dacă sunt veşti bune în prag de Paşti sau dacă, pur şi simplu, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) joacă alba-neagra cu unul dintre proiectele majore de infrastructură ale zonei Galaţi-Brăila. Vorbim despre drumul expres, promis gălăţenilor şi brăilenilor de ani de zile, aprobat de Guvern în septembrie 2008.

La distanţă de 11 ani, pe 3 octombrie 2019, a fost lansată licitaţia pentru proiectarea şi construcţia lui, iar ofertele erau aşteptate de CNAIR până pe 10 decembrie 2019. Pe 31 octombrie procedura a fost suspendată, apoi repusă în desfăşurare pe 3 martie 2020 - cu termen de depunere a ofertelor 13 aprilie - şi suspendată pentru a doua oară, pe 10 aprilie.

Joi după-amiază, licitaţia a fost repusă în desfăşurare.

Reacţii de la PSD

Potrivit unui comunicat de presă transmis de PSD, senatorului gălățean Daniel Butunoi, președintele Comisiei de Transporturi din Senatul României, a avut, pe 15 aprilie, o întâlnire la cel mai înalt nivel cu conducerea Ministerului Transporturilor.

„Am verificat și am solicitat clarificări referitoare de proiectele importante pentru infrastructura de transport a județului Galați. Pentru centura mare a municipiului Galați, vor fi comunicate răspunsurile la cele 150 de clarificări solicitate, totodată am stabilit data de 18 mai ca fiind termenul limită de depunere a ofertelor de realizare. La drumul expres Galați – Brăila, procedurile sunt în plină desfășurare, au fost stabilite clarificările solicitate, termenul limită de demarare fiind 14 mai”, a transmis senatorul.

După cum v-am mai informat, contractul pentru drumul expres are o valoare estimată de 530.312.447,16 de lei. Autorităţile susţin că prin realizarea şoselei, în lungime de aproximativ 11 km, „se va obţine crearea unei variante alternative viabile pentru traficul greu de pe DN22B şi se asigură o conexiune cu obiectivul Pod suspendat pentru Dunăre din zona Brăila”.

La fel ca şi varianta de ocolire, drumul expres ar urma să fie realizat cu fonduri europene.

 

Citit 4583 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Aprilie 2020 15:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.