Inundațiile au revenit în România, amenințând comunitățile din lungul râurilor și amintindu-ne, o dată în plus că, pentru a evita dezastrele provocate de asemenea evenimente, avem nevoie de soluții pe termen lung, cu aplicare imediată.
Riscul unor inundații a crescut alarmant în ultimii ani. Nu e o noutate, deși am văzut că pentru cei din Guvernul PNL și Președintele Iohannis pare a fi ceva nou. Acest risc a fost amplificat de o serie de intervenții necontrolate, unele dintre ele făcute de prieteni ai Președintelui Iohannis prin defrișări necontrolate. Defrișărilor li se adaugă alte intervenții ale omului, precum: lucrări de regularizare și îndiguire a cursurilor, fară a considera alternative nestructurale, practici agricole ce au accentuat eroziunea solului, construcții în zone cu risc la inundații, întreruperea permeabilității solului prin betonări nejustificate, lipsa unor sisteme adecvate de colectare a apelor pluviale etc.
Împădurirea, despre care se vorbește, este o soluție, însă una pe termen foarte lung. Ca un copac să crească îi trebuie vreo 50 de ani. Până atunci trec zeci de inundații peste el. Nu spun că e o idee rea refacerea zonei forestiere. Dimpotrivă, acest lucru ar întări versanții care sunt expuși, dar ar reda și animalelor habitatul lor. Însă, ar trebui să vorbim aici și de perdelele forestiere care ar trebui să apară mai ales în zone precum județul Galați. Dar asta e o discuție separată.
Citeam zilele trecute faptul că un impact semnificativ în creșterea riscului la inundații l-a avut deconectarea luncilor râurilor de la sistemul natural de inundare. Una dintre funcțiile de bază ale luncilor este aceea de a absorbi și reține apa în timpul viiturilor, atenuând riscul la inundații și de a o elibera apoi treptat, compensând astfel perioadele de secetă. Pierderea acestor zone și încorsetarea râurilor prin regularizări, la care se adaugă și celelalte presiuni generate de activităţile umane, au impact atât la nivel local, cât și la scara bazinului hidrografic.
Din discuțiile cu specialiști în domeniu, refacerea luncilor inundabile sau asigurarea unor zone de retenție a apei la inundații care să preia unda de viitură sunt măsuri care pot reduce semnificativ riscul la inundații. Dar cine să le pună în practică?
Revenind la soluțiile împotriva inundațiilor. Stau și mă gândesc că o soluție ar fi ridicarea unor construcții și amenajări hidrotehnice în zonele predispuse la risc care să capteze o bună parte din apa ce se acumulează în urma precipitațiilor. Dar aceste construcții sunt lucrări de mare anvergură, care angrenează mari investiții financiare și volume de forță de muncă. Rolul acestor construcții și amenajări hidrotehnice este acela de a proteja populația și mediul de efectele distructive ale apei.
Mulți vor spune că astfel de lucrări sunt amenințate de aluviuni și de componentele grele pe care le transportă. Corect, însă ele pot fi apărate prin realizarea unor bazine de retenție selectivă pentru aluviunile grosiere, pe afluenții cu transport solid semnificativ. Nu sunt eu cel mai în măsură să dau indicații tehnice, însă cred că Guvernul ar trebui să aibă destui specialiști.
Bani se pot găsi, doar că trebuie să înțelegem că fondurile de la bugetul național, împreună cu fondurile europene vor trebui direcționate către investiții! Vom avea bani de la UE. Haideți să îi direcționăm către infrastructura rutieră, cea feroviară, navală, dar și către infrastructura de apărare împotriva dezastrelor naturale.
Mă gândesc cu regret la faptul că în Galați, dacă autoritățile de după 1990 ar fi urmărit interesul gălățenilor, puteam să aveam un baraj la Suhurlui care putea proteja comunele de riscul inundațiilor, dar care ar fi rezolvat și problema irigațiilor în centrul județului. Agricultorii din Câmpia şi Podişul Covurluiului, adică din peste 20 de comune ale Galaţiului, şi-ar fi irigat astăzi pe bani puţini culturile, iar oamenii erau mai protejați.
Oare când se vor trezi guvernanții și vor trata în mod serios pericolul inundațiilor?
(P)
