Se reabilitează toată strada, mai puţin o alee. Fără asfalt, în centrul oraşului

Se reabilitează toată strada, mai puţin o alee. Fără asfalt, în centrul oraşului
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

"La ora actuală, se reabilitează strada Smârdan din Mazepa. S-au înlocuit bordurile, s-a pus asfalt pe trotuare, urmează asfalt pe calea de rulare, dar exista o porţiune din aceeaşi strada care nu se reabilitează, cea cuprinsă între numerele 23 şi 27. Porţiunea aceasta de alee - pentru că este vorba despre o alee care face parte integrantă din strada Smârdan - dovadă fiind numerotarea imobilelor - nu are nici canalizare, nici trotuar, nici măcar asfalt. Este o poţiune de stradă cu pământ galben! În centrul oraşului!", ne-au sesizat soţii Adriana şi Romeo Andrei. Nu este prima dată când scriem despre anomalia de a locui într-o zonă de elită a oraşului, dar care, după o ploaie puternică, arată mai rău ca un drumeag dintr-un cătun uitat de autorităţi.

"A plătit 75 de ani pentru canalizare, dar n-o are nici acum", scriam, în februarie anul acesta, despre situaţia proprietarilor imobilului de pe strada Smârdan nr. 27. Până în ianuarie 2020, deşi nu aveau nici asfalt, nici canalizare, plăteau impozite pentru zona A de impozitare. În urma a numeroase adrese, prin Hotărârea Consiliului Local, strada Smârdan a fost trecută din zona A în zona B de impozitare, pe segmentul cuprins între numerele poştale 21 şi 29. Decizia a fost luată pe baza unui proces-verbal al Comisiei pentru stabilirea zonelor de impozitare a terenurilor din municipiul Galaţi, comisie care a constatat că "îmbrăcămintea carosabilului şi a trotuarului este parţial piatră de râu, parţial asfalt, intră în perimetru zona centrală/ de tip central (…) încadrează acest segment în zona de impozitare B".

În urmă cu câteva zile, soţii Andrei ne-au contactat din nou, pentru a ne sesiza o altă anomalie: "Toată strada Smârdan se reabilitează, mai puţin jumătatea de alee pe care locuim. Și noi tot pe strada Smârdan stăm. Explicația muncitorilor a fost ca aşa au primit indicaţii. Am scris la Primărie trei mesaje, fără răspuns". Proprietarii au mai semnalat că pe o porţiune a aleii pe care locuiesc a fost schimbată ţeava de apă şi s-a turnat asfalt doar în zona din faţă. "Nici măcar pietriş, pentru zona de pământ. Este o poţiune de stradă cu pământ galben! În centrul oraşului!", reclamă gălăţenii. Care au ţinut să ne arate în ce hal ajunge aleea pe care locuiesc, după o ploaie puternică.

Din fericire, noi am ajuns la faţa locului pe vreme bună. Am putut remarca trotuarele şi bordurile noi de pe strada Smârdan, dar şi carosabilul care aşteaptă o "faţă nouă". Am parcurs fâşia de asfalt turnată doar pe porţiunea de alee pe care s-a intervenit până la drumul prăfuit şi cele câteva dale din dreptul unor imobile. Proprietarii se întreabă pe bună dreptate: "Când s-a luat hotărârea de a reabilita strada Smardan, s-a precizat, oare, să fie reabilitată fără această porţiune? S-a făcut intenţionat, este rea-voinţă sau nu se cunoaste realitatea?".

Ce spune Primăria Galaţi

La solicitarea noastră, Biroul de Presă al Primăriei Galaţi ne-a comunicat că strada Smârdan se află în programul de lucrări pentru reparații la carosabil și trotuare, pe tronsonul cuprins între străzile Română și Al. Cernat. Lucrările sunt derulate de Serviciul Public Ecosal și se vor finaliza în perioada următoare.

"Precizăm că imobilul situat la nr. 27 se află pe Aleea Smârdan, nu pe strada Smârdan, iar lucrări pe această alee au fost executate de către operatorul Apă Canal, care a înlocuit conducta de apă pe toată lungimea aleii și a realizat branșamentele. La finalul lucrărilor, terenul a fost readus la starea inițială, acesta având doar o parte asfaltată.

Primăria municipiului Galați are în vedere derularea de lucrări și pe această alee, însă aceasta nu este intabulată. Prin urmare, municipalitatea a început demersurile pentru intabulare, în vederea derulării de lucrări, astfel încât pe viitor să nu mai existe astfel de probleme", ne-a transmis Biroul de Presă.

Citit 3307 ori Ultima modificare Vineri, 17 Iulie 2020 00:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.