A plătit 75 de ani pentru canalizare, dar n-o are nici acum (FOTO)

A plătit 75 de ani pentru canalizare, dar n-o are nici acum (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Fără asfalt şi canalizare, dar în zona A de impozitare. Aceasta a fost, până în ianuarie 2020, realitatea pe strada Smârdan nr. 27. Nici în prezent imobilul de la acest număr nu beneficiază de asfalt pe aleea de acces şi nici de canalizare, dar măcar segmentul cu pricina a fost încadrat în zona B de impozitare. Partea şi mai surprinzătoare a poveştii este că proprietarii acestui imobil au plătit canalizarea din anul 1942 şi până în 2016. Abia în iunie 2016, SC Apă Canal a sistat taxarea serviciului de canalizare, după ce a constatat, la solicitarea proprietarilor, că imobilul nu este racordat la reţeaua de canalizare, ci deversează apele uzate menajare într-o fosă septică din curte. Paradoxal, compania publică de apă şi canalizare nu a avut o problemă să factureze ani de zile un serviciu pe care nu îl presta.

La finele anului trecut, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 523, strada Smârdan a fost trecută din zona A în zona B de impozitare, pe segmentul cuprins între numerele poştale 21 şi 29. Decizia a fost luată pe baza unui proces-verbal al Comisiei pentru stabilirea zonelor de impozitare a terenurilor din municipiul Galaţi, comisie care a constatat pe baza verificărilor efectuate şi a informaţiilor oferite de Compartiment Banca de Date „că strada Smârdan, segmentul cuprins între numerele poştale nr. 21 şi nr. 29, are utilităţi apă, gaze, electricitate, iluminat public, reţea telecomunicaţii, iar îmbrăcămintea carosabilului şi a trotuarului este parţial piatră de râu, parţial asfalt, intră în perimetru zona centrală/ de tip central şi are asigurat transportul urban. Punctajul rezultat, 43, încadrează acest segment în zona de impozitare B”.

A fost, de fapt, prima măsură concretă luată de administraţia locală în urma nenumăratelor solicitări depuse în ultimii ani la Primărie de către proprietara imobilului de pe strada Smârdan nr. 27, gălăţeanca Adriana Andrei.

Corespondenţă uriaşă

„Eu locuiesc pe strada Smârdan nr. 27, ultima casă pe partea dreaptă. Am plătit 75 de ani pentru serviciul de canalizare, fără să beneficiez de el. Plătesc impozit pentru zona A, dar nu am nici canalizare şi nici asfalt. Vă rog să aprobaţi construirea canalizării până în faţa casei mele, pentru a face legătura cu strada Smârdan. Menţionez că am făcut nenumărate cereri în timpul ultimilor cinci ani, iar în 2018, pentru că terenul nu este de calitate, vechea mea fosă s-a surpat şi am fost nevoită să-mi pun alta. Există pericolul ca să se surpe şi aceasta, pentru că terenul este numai din pământ galben aerat, de calitate inferioară, iar casa poate fi serios afectată în cazul unei noi prăbuşiri”, a solicitat Adriana Andrei, într-o adresă depusă în iulie 2018 la Primăria Galaţi. Este doar unul dintre documentele cuprinse într-o uriaşă corespondenţă purtată cu Primăria municipiului Galaţi şi cu SC Apă Canal, o corespondenţă prin care a cerut în mod repetat construirea reţelei de canalizare pe teritoriul aleii pe care se afla şi imobilul în care locuieşte şi pe care l-a moştenit în 2014, după decesul mamei sale.

Acuzaţii grave

„Strada Smârdan s-a canalizat în 2000, iar eu în 2016 încă plăteam canalizare fără să o am, aşa cum familia mea a plătit-o din 1942. Aveam o hazna. De ce am plătit? De cetăţeni conştiincioşi ce suntem”, ne-a declarat Adriana Andrei.

Gălăţeanca afirmă că proiectul de modernizare a străzii Smârdan, realizat cu ani în urmă, a prevăzut nu doar alimentarea cu apă, ci şi canalizarea imobilului în care locuieşte. Şi acuză ca, în actele oficiale, canalizarea ar figura ca fiind executată, deşi nu este: „Conform proiectului de modernizare, ar fi trebuit să avem şi noi canalizare, dar efectiv nu s-a făcut decât reţeaua de apă. Am aflat că ar exista un proces-verbal de recepţie finală cu canalizare pe toată strada. Eu acasă nu am nici asfalt, nici canalizare. Am fost în audienţă la primar, viceprimari, la toţi directorii şi şefii de serviciu. Ei susţin că aleea nu ar fi făcut parte din proiectul de modernizare. Eu nu cred aşa ceva, din moment ce în schiţa din proiect sunt incluse şi aleile! De aceea cred că mă tot amână, pentru că lucrarea apare ca fiind făcută şi ea de fapt nu-i făcută”, acuză gălăţeanca.

Facturi plătite pentru nimic

Conform documentelor prezentate, în 2016, Adriana Andrei a solicitat SC Apă Canal să fie scutită de taxa de canalizare: „În luna martie 2016, s-a făcut un proces-verbal de către o comisie de la Apă Canal, prin care se constată lipsa canalizării pe aleea de acces până în strada Smârdan. Menţionez că există, parţial, o porţiune de canalizare făcută artizanal, de proprietarii care locuiesc aproape de stradă, dar fără să am posibilitatea racordării la ea, din cauza lipsei unei proiectări corespunzătoare. Pentru că din anul 1942 şi până la data curentă s-a plătit taxa de canalizare fără să existe, solicit scutirea taxei de canalizare până la soluţionarea problemei. Vă rog analizaţi şi dispuneţi”, se arată într-un document datat 11 iulie 2016, adresat Apă Canal.

Surparea

În februarie 2018, Adriana Andrei şi soţul ei au plecat la serviciu, iar la întoarcerea acasă au găsit o uriaşă surpare. „Am avut o gaură de şase metri diametru pe şase metri adâncime. S-a prăbuşit pământul cu tot hazna şi cu placa de beton de deasupra. Se putea întâmpla o tragedie! Cu mijloace proprii, am acoperit groapa şi am instalat o nouă fosă. Există pericolul ca să se surpe şi aceasta pentru că pământul este galben aerat, de calitate inferioară. Dintr-un metru cub de pământ galben, aerat, când se udă rămâne o căldare. Casa poate fi serios afectată, în cazul unei noi prăbuşiri”, reclamă gălăţeanca.

Aceasta mai acuză şi îngustarea considerabilă a drumului de acces din cauza construcţiilor realizate de unii dintre cetăţeni. Şi spune că pentru a remedia surparea a fost nevoită să aducă utilaje speciale, mai înguste, pentru a putea interveni.

Ce i-a răspuns Primăria şi ce ne spune nouă

„Urmare a fişei de audienţă vă comunicăm că municipiul Galaţi nu are în programul de investiţii pe anul 2017 alocate fonduri pentru canalizare pe alee strada Smârdan”, este răspunsul primit de Adriana Andrei de la Primăria municipiului Galaţi în septembrie 2017.

„Referitor la adresa dumneavoastră vă comunicăm că în anul 2018 nu putem asigura fonduri pentru lucrările solicitate. Pentru anul 2019 vom propune alocarea din bugetul de venituri şi cheltuieli a fondurilor necesare demarării procedurii pentru achiziţionarea serviciilor de proiectare”, i-a scris Primăria în august 2018.

„Urmare a adresei dumneavoastră vă comunicăm că Primăria municipiului Galaţi a implementat proiectul de modernizare a străzii Smârdan în anul 1998. Prin această investiţie s-a introdus colector principal de canalizare din tuburi PREMO DN 40 cm şi reţea, s-a înlocuit reţeaua de apă cu o conductă din oţel Dn 100 mm, inclusiv branşamentele de apă existente la momentul acelea. Precizăm că aleile la care faceţi referire nu au făcut obiectul proiectului susmenţionat”, i s-a transmis în ianuarie 2019.

Am solicitat şi noi Primăriei un punct de vedere privind situaţia sesizată pe strada Smârdan şi iată ce ni s-a comunicat: „Lucrările de modernizare s-au încheiat în anul 2008 şi au vizat realizarea colectorului de canalizare pe strada principală, fără să fie cuprinse aleile adiacente sau racordurile de canalizare la proprietăţi. Proiectul a mai cuprins şi înlocuirea reţelei de apă cu branşamentele de apă aferente.

Primăria municipiului Galaţi are în vedere situaţia prezentată, însă terenul aferent aleii nu este încă intabulat şi, implicit, nu se pot realiza deocamdată lucrări”.

Ce spune Apă Canal

Am întrebat societatea Apă Canal când a încetat să mai factureze serviciul de canalizare pentru imobilul din strada Smârdan nr. 27 şi de ce. „Dna Andrei Adriana este client Apă Canal SA Galaţi din noiembrie 2014. Am sistat taxarea serviciului de canalizare din luna iunie 2016, motivat de faptul că dna Andrei ne-a sesizat la acel moment faptul că nu este racordată în reţeaua de canalizare executată în alee, ci deversează apele uzate menajare într-o fosă septică din curte”, ne-a transmis Apă Canal.

De asemenea, am fost curioşi să aflăm când au fost executate ultimele lucrări de reparaţii/ modernizare/ reabilitare pe strada Smârdan, pe care segment al străzii şi ce anume au vizat aceste intervenţii. „În strada Smârdan, societatea Apă Canal are în exploatare reţeaua publică de alimentare cu apă potabilă OL Dn100mm şi reţeaua publică de canalizare Premo Dn 400 mm. Strada Smârdan a beneficiat de lucrări la infrastructura de apă şi canalizare în cadrul investiţiei «Modernizare strada Smârdan», derulată în perioada 1999-2002 de către Primăria municipiului Galaţi. Lucrările au constat în înlocuirea reţelei de alimentare cu apă potabilă, cu branşamentele aferente, şi pozarea unui colector urban de canalizare, strada nefiind anterior canalizată. Racordurile de canalizare au fost executate de proprietarii imobilelor pe propria cheltuială, cu firme specializate.

Pe aleea de acces aferentă imobilului din strada Smârdan nr. 27 există o reţea de canalizare PVC cu diametrul de 110 mm, realizată după executarea colectorului, pe cheltuiala locatarilor de pe alee (nr. 21 - nr. 29). Această reţea nu se află în exploatarea societăţii noastre. Motivat de statutul juridic incert al aleilor din strada Smârdan, la intrarea în alei există cămine de racord executate în cadrul lucrărilor de modernizare a străzii Smârdan. Un astfel de cămin se află şi în intersecţia străzii Smârdan cu aleea de acces aferentă imobilului din strada Smârdan nr. 27, cămin în care este racordată reţeaua anterior menţionată, executată de locatari, acest cămin reprezentând şi limita de proprietate.

De asemenea, având în vedere că reţeaua de canalizare din aleea de acces nu este mijlocul fix al societăţii Apă Canal, am trimis adrese către Primăria municipiului Galaţi în care am informat că este necesară promovarea de către proprietarul domeniului public a unei investiţii pentru înlocuirea reţelei de canalizare existente (executată de locatari), după care aceasta să fie predată spre exploatare/ concesiune la societatea noastră. Aceasta în contextul în care Operatorul Regional Apă Canal SA Galaţi nu a avut bugetate fonduri proprii pentru astfel de lucrări, iar cu fonduri nerambursabile (POIM 2014-2020) se derulează alte programe de investiţii, de mare anvergură pentru municipiul Galaţi”, ne-a comunicat operatorul.

Ce soluţii există

Am întrebat Apă Canal ce soluţii are pentru ca imobilul de pe strada Smârdan nr. 27 să beneficieze de serviciul de canalizare facturat degeaba atâţia ani, dar şi când ar putea fi pusă în aplicare aceste măsuri. „Pe termen scurt, dacă dna Andrei doreşte să se racordeze la canalizare, trebuie să apeleze la serviciile unui proiectant autorizat pentru realizarea documentaţiei tehnice de racordare. Se poate executa racordarea, funcţie de soluţia tehnică stabilită de proiectant, fie la reţeaua din alee, cu acordul locatarilor care au executat această instalaţie, fie la reţeaua de canalizare din strada Smârdan, după obţinerea avizelor şi autorizaţiilor de construcţie prevăzute de legislaţia în vigoare. Societatea Apă Canal va acorda tot sprijinul necesar urgentării obţinerii avizului de racordare şi asistenţă tehnică la executarea lucrării propriu-zise.

Reamintim că Legea serviciului de apă şi de canalizare nr. 214/2006 rerepublicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 31 alin. (14) prevede că «Utilizatorii persoane fizice sau juridice, inclusiv cei care au sisteme proprii de alimentare cu apă, au obligaţia de a se racorda la sistemele publice de canalizare existente sau nou-înfiinţate, dacă aceştia nu deţin staţii de epurare avansată, care respectă condiţiile de descărcare a apelor epurate în mediul natural». Art. 39 alin. (5) din aceeaşi lege stipulează: «Constituie contravenţie nerespectarea de către utilizatori a prevederilor art. 31 alin. (14) şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 la 4.000 de lei»”, se arată în răspunsul Apă Canal semnat de semnat de Gelu Stan, directorul general.

Citit 4908 ori Ultima modificare Joi, 06 Februarie 2020 01:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.