Reacţiile liderilor politici gălăţeni, după alegerile locale: Daniela Simona Vreme, candidat independent

Reacţiile liderilor politici gălăţeni, după alegerile locale: Daniela Simona Vreme, candidat independent
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Rezultatul acestor alegeri locale este unul dezatruos pentru administrația gălățeană și pentru viitorul acestui oraș.Dacă în alte orașe din țară cetățenii au dat dovadă de interes civic și de dorința de schimbare, la Galați, aproximativ 68% dintre gălățeni nici măcar nu s-au deranjat să iasă la vot, considerând că schimbarea și actul democratic de vot se exercită telepatic.

Consider că nu cei care au ieșit la vot și și-au exercitat dreptul de a vota sunt vinovați de rezultatul istoric obținut de PSD, ci acest lucru s-a datorat comodității și lipsei de interes civic a celor care nu au considerat că votul lor contează.Până la urmă și acest lucru este un act democratic pe care trebuie să-l respectăm, dar trebuie să-l și scoatem în evidență celor care au pretenții să nu aibă în administrație hoți, traseiști politici, incompetenți și oameni fără experiență, în timp ce tot aceștia nu se deranjează să vină câteva minute la vot.

Consider că am fost în cei 8 ani de administrație un consilier județean și local disciplinat, mi-am făcut treaba asumată atât cât mi-a permis legea și nu am trădat niciodată electoratul care mi-a fost alături.În altă ordine de idei, afirm că rezultatul votului și prezența exagerat de mică la vot au făcut posibil să nu mai obțin voturile necesare pentru un nou mandat de consilier local independent al Mun. Galați, ocazie cu care 8 ani de experiență administrativă și de sacrificiu civic s-au dus pe Apa Sâmbetei.

Consider că nu eu am pierdut funcția de consilier local, ci orașul Galați a pierdut un om care putea să facă diferența în Consiliul Local și să militeze pentru transparență și respectarea legii.

Pe mai departe voi rămâne un cetățean responsabil și voi fi alături de orașul Galați ori de câte ori cetățenii acestuia consideră că îi pot reprezenta.

Cu respect, Vreme Daniela Simona

Citit 3737 ori Ultima modificare Luni, 28 Septembrie 2020 15:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.