Cât costă iubirea de partid?

Cât costă iubirea de partid?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cele mai importante partide au dezvăluit cine sunt cei mai generoşi donatori şi cotizanţi * Familia lui Mircea Toader nu s-a uitat la bani când a fost vorba de partid şi a oferit PD-L peste 100.000 de lei * Liderul PNL Victor Paul Dobre a fost cel mai generos liberal gălăţean * Eurodeputata PSD Adriana Ţicău a plătit cea mai scumpă cotizaţie şi donaţie din filiala gălăţeană * Directorii instituţiilor publice şi-au arătat recunoştinţa financiară faţă de partidul care i-a promovat *

Despre bărbaţi se spune că iubirea le trece întotdeauna prin stomac. În cazul partidelor, iubirea politică trece prin portofel, şi e cu atât mai generoasă cu cât portofelul respectiv este alimentat din funcţii publice.

Monitorul Oficial al României a publicat până acum cuantumul veniturilor totale obţinute din donaţii şi cotizaţii de către PNL, PSD, PD-L şi UDMR în 2009.

Deşi anul trecut a fost unul electoral, la fel ca 2008, cu două runde de alegeri, europarlamentare şi prezidenţiale, criza şi-a arătat serios colţii în buzunarele politice.

Singurul care face excepţie este PD-L, ale cărui venituri ocupă aproape 90 de pagini de Monitor Oficial. Cotizaţiile şi donaţiile politicienilor gălăţeni au fost sensibil mai mici şi mai puţine decât în 2008, an electoral marcat de alegeri locale, parlamentare şi un referendum.  

Prin Legea 334/2006, sursele private de finanţare ale partidelor politice sunt: cotizaţii ale membrilor de partid, donaţii, legate şi alte liberalităţi şi venituri provenite din activităţi proprii.

Suma cotizaţiilor plătite într-un an de un membru de partid nu poate depăşi 48 de salarii minime brute pe ţară.

Partidele politice au obligaţia de a publica, în Monitorul Oficial, cuantumul total al veniturilor din cotizaţii, precum şi lista membrilor de partid care au plătit într-un an cotizaţii a căror valoare însumată depăşeşte zece salarii minime brute pe ţară.

De asemenea, legea prevede că donaţiile primite de partide de la o persoană fizică într-un an pot fi de până la 200 de salarii de bază minime brute pe ţară, iar cele de la o persoană juridică într-un an pot fi de până la 500 de salarii de bază minime brute pe ţară.

La solicitarea scrisă a donatorului, identitatea sa rămâne confidenţială, în situaţia în care donaţia se situează în limita sumei anuale de 10 salarii de bază minime brute pe ţară.

Partidele politice au obligaţia de a publica în Monitorul Oficial al României şi lista persoanelor fizice şi juridice care au făcut într-un an fiscal donaţii a căror valoare cumulată depăşeşte 10 salarii de bază minime brute pe ţară, precum şi suma totală a donaţiilor confidenţiale.

Haideţi să vedem împreună cu ce s-au ales partidele în 2009.

PD-L

* Politică în familie *

Familia liderului PD-L Mircea Toader (FOTO 2) este dedicată trup, suflet şi financiar partidului. Împreună, membrii familiei Toader, cu mic, cu mare, au depăşit 100.000 de lei oferiţi partidului.

Personal, deputatul Mircea Toader a plătit o donaţie de 25.000 de lei şi o cotizaţie de 27.300 de lei.

Soţia acestuia, Domnica Toader, a plătit 25.000 de lei cotizaţie, dar a oferit în numele cabinetului său de avocatură şi o donaţie de 5.000 de lei.

Fiica, Irina Cîmpureanu Toader, a donat PD-L, din partea cabinetului său de avocatură, 5.000 de lei.

Fiul lui Toader, Bogdan, a cotizat cu 24.990 de lei, iar ginerele, Costel Toader Cîmpureanu, a plătit 24.980 de lei.

Liderul democrat-liberal ne-a mărturisit că se bucură cu adevărat de sprijinul familiei:

„Fără sprijinul moral al familiei nu poţi să faci politică. Eu, fiind plecat aproape tot timpul din Galaţi, sunt foarte mulţumit că mă înţeleg şi copiii”.

„Înseamnă foarte mult ca alături de sprijinul moral să există şi cel financiar, fără de care nu se poate. Mulţumesc lui Dumnezeu că ei mă pot ajuta! Şi le mulţumesc public şi lor”.

„Soţia şi fiica sunt avocate de succes, iar băiatul şi ginerele fac afaceri care nu au nicio legătură cu statul şi mă bucur mult că sunt oameni serioşi şi inclusiv în perioada asta de criză au putut să mă sprijine şi financiar”, ne-a declarat Mircea Toader.

Toader nu este singurul familist politic. Fostul eurodeputat Constantin Dumitriu a cotizat cu 22.032 de lei, dar a oferit şi o donaţie de 8.950 de lei, în vreme ce soţia lui, Simona, a donat PD-L 55.000 de lei.

Doruleţ Resmeriţă, inspectorul şcolar general, este un politician recunoscător, care a oferit PD-L o donaţie de 12.124 pe lângă faptul că a plătit o cotizaţie de 14.250 de lei.

Pe numele lui Radu Cosca figurează o donaţie de 18.560 de lei, dar şi o cotizaţie de 14.600 de lei.

Cotizaţia deputatului Mihail Boldea a fost de 10.200 de lei, în vreme ce senatorul Marius Necula a plătit 12.724 de lei, cotizaţie.

Cel mai avut dintre consilierii locali PD-L, Radu Gheorghe, şi-a permis o cotizaţie de 12.700 de lei.

Pe lista generoşilor democrat-liberali se mai află Roberto Avram – 8.000 de lei donaţie şi Petru Lificiu, directorul ANRE - 30.000 de lei.

La finele listei de cotizanţi PD-L i-am regăsit pe Viorel Gheorghiţă, cu o cotizaţie de 25.000 de lei şi pe Carmen Stroia cu 28.900 de lei.

Numele celor doi au fost legate de şefia Direcţiei Sanitar-Veterinare. Interesant este că în perioada 1-15 octombrie 2009 cei doi au donat zilnic partidului câte aproximativ 1.800 de lei.

PNL

* Mai strâns la pungă *

Dacă în 2008 liberalii gălăţeni şi-au deschis larg portofelele, în 2009 au cam strâns băierile pungii.

Nu am regăsit niciun gălăţean, şi nici pe şeful partidului, Crin Antonescu, între cei 37 de liberali care au plătit în 2009 cotizaţii a căror valoare însumată să sară de zece salarii minime brute pe ţară. În schimb, nouă liberali gălăţeni figurează pe lista donatorilor partidului.

Liderul PNL Galaţi, deputatul Victor Paul Dobre (FOTO 3), ocupă locul I, cu cea mai mare donaţie dintre gălăţeni – 19.500 de lei. Suma este însă incomparabil mai mică cu cea din 2008, când Dobre a plătit tot cea mai mare donaţie din toată filiala: 55.000 de lei.

Următorul în top este Teodor Iulian Gheorghe, consilier local şi fostul director al AFDJ, care şi-a arătat ataşamentul faţă de partid printr-o donaţie de 15.500 de lei.

Mircea Ispas, directorul de producţie Apaterm, a pus la bătaie pentru partid 14.500 de lei, iar Bogdan Manea - 11.500 de lei.

Emil Strungă, deşi nu mai este deputat, a considerat că partidul are nevoie de cei 11.000 de lei pe care el îi poate oferi.

Vicepreşedinta Consiliului Judeţului, Tania Bogdan, a donat partidului 10.000 de lei, în vreme ce consilierul judeţean Cătălin Paraschiv a oferit 8.500 de lei.

Dacă medicul ORL-ist Dumitru Cristea a făcut către PNL o donaţie de 7.710 lei, colegul său cardiolog Mihail Bucatanschi a oferit 6.700 de lei.

PSD

* Mai puţini bani *

Senatorul Laurenţiu Chirvăsuţă şi-a „onorat” financiar partidul înainte de a-i trânti uşa.

Deşi, pentru o bună bucată de vreme, a împărţit puterea cu PD-L, PSD a strâns serios cureaua în 2009.

Pe lista social-democraţilor care au plătit în anul 2009 cotizaţii mai mari de zece salarii de bază minime brute pe ţară figurează doar 11 gălăţeni, jumătate din câţi erau în 2008.

Niciunul dintre ei nu se numeşte, însă, Dan Nica - fost vicepremier al României şi ministru al Internelor.

Eurodeputata PSD Adriana Ţicău (FOTO 4) a plătit cea mai mare cotizaţie - 22.800 de lei şi cea mai mare donaţie dintre gălăţeni – 37.500 de lei.

O cotizaţie de 11.000 de lei a plătit fostul director al AFDJ, Dorin Otrocol. 10.000 de lei - atât a fost cotizaţia directorul economic al Administraţiei Pieţelor Agroalimentare, consiliera judeţeană Viorica Sandu.

Alexandru Sântion, fost director al Direcţiei Agricole, s-a revanşat faţă de partid cu o cotizaţie de 9.650 de lei.

Cornel Hamza, fost consilier de stat, a plătit o cotizaţie de 6.400 de lei. Niciun deputat pe lista cotizanţilor cu greutate, dar găsim doi senatori:

Gheorghe Saghian - 6.932 de lei şi Laurenţiu Chirvăsuţă – 7.400 de lei. Chirvăsuţă a devenit între timp independent în grupul condus de Gabriel Oprea.

Directorul Muzeului de Istorie, Cristi Căldăraru, a plătit o cotizaţie de 6.250 de lei.

În 2009, în afara Adrianei Ţicău, PSD a mai avut un singur donator generos, pe Constantin Hârţan - 10.000 de lei.

Trezorierul PSD Eugen Zaharia ne-a asigurat de corectitudinea şi transparenţa sumelor donate sau cotizate de gălăţeni, fiecare membru de partid având fişa lui individuală!

Citit 2503 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.