Proiect de planificare urbană la Galați

Proiect de planificare urbană la Galați
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Astăzi, 17 decembrie 2020, va avea loc ultima ședință ordinară din acest an a Consiliului Județean (CJ) Galați. Aceasta ar urma să aibă loc în sistem on-line, la orele prânzului, cu 14 puncte pe ordinea de zi. Principalele preocupări au în vedere modificarea unor hotărâri mai vechi legate de reabilitarea drumurilor județene și menționăm aici DJ 242 și DJ 251A, precum și rectificarea bugetului instituției.

De asemenea, se intenționează aprobarea proiectului „Îmbunătățirea Infrastructurii de Planificare Urbană în județul Galați” și a cheltuielilor legate de acesta. În fapt, este vorba despre proiectarea unei soluții GIS (geospațială) integrate care va asigura implementarea unei viziuni unitare de management a spațiului public și de planificare urbană la nivelul județului Galați. Aceasta ar urma să faciliteze interacțiunea modernă, on-line, pe de o parte între toate entitățile publice ale județului (consiliul județean, primării, departamente de urbanism, de planificare teritorială, tehnice, de investiții) pe baza unor standarde și a unei baze de date GIS comune pe de o parte și între utilizatorii publici și administrația publică pe de altă parte. Valoarea totală a proiectului, inclusiv TVA, este de aproape 5,98 milioane lei, iar durata de realizare 24 luni.

Tot pe agenda ședinței ordinare a CJ de joi se află și propunerea de acordare a titlului de „Cetăţean de Onoare al judeţului Galaţi” artistului plastic Daniel Spoerri, născut în urmă cu 90 de ani în municipiul reședință de județ.

Citit 2922 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Decembrie 2020 18:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.