Prima creşă modernizată cu fonduri europene (FOTO)
Foto: Marian Calestru

Prima creşă modernizată cu fonduri europene (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Lucrările de creştere a performanţei energetice şi reabilitare termică a Creșei nr. 36, prima care a beneficiat de investiții ample cu fonduri europene, s-au încheiat, anunţă Primăria Galaţi. La cealaltă creşă publică, din Micro 19, sunt în derulare lucrări similare, tot cu fonduri europene. Conform primarului Ionuţ Pucheanu, câteva puncte termice dezafectate ar urma să fie transformate în creşe de cartier şi vor începe, tot cu bani europeni, lucrările de amenajare a unei creşe într-un vechi imobil al Primăriei.

Potrivit Primăriei, la Creșa nr. 36 de pe strada Regiment 11 Siret s-au realizat lucrări de termoizolare, finisajul exterior fiind realizat din HPL (material obținut din așchii lemnoase în proporție de 70 la sută și rășini termorezistente în proporție de 30 la sută) în diferite culori. La partea vitrată, tâmplăria din PVC a fost înlocuită cu tâmplărie de lemn stratificat cu geam termoizolant. De asemenea, s-au realizat înlocuirea tâmplăriei interioare și finisarea pardoselii și s-au făcut lucrări la instalațiile termice și climatizare. Prepararea apei calde menajere se realizează cu un boiler și cu panouri solare amplasate pe acoperișul terasei necirculabile. Corpurile de iluminat existente au fost înlocuite cu corpuri de iluminat de tip LED, au fost instalate corpuri de iluminat cu senzori de mișcare/prezență și s-au amplasat două turbine eoliene verticale. S-au realizat și lucrări de rezistență, zugrăveli, tencuieli și alte finisaje. A fost montat un sistem de supraveghere antiefracție și control acces, în vederea asigurării pazei și protecției imobilului.

Graţie lucrărilor executate, se vor reduce costurile cu încălzirea clădirii pe perioada de iarnă, costurile climatizării în perioada caniculară, dar şi consumurile de energie termică, electrică și emisiile de gaz cu efect de seră.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 2.951.400 de lei, din care 2.407.512 de lei – sumă nerambursabilă, diferența de 543.888,55 lei reprezentând contribuția proprie asigurată de bugetul local.

Creşa are aprobate un număr maxim de 77 de locuri, dar având în vedere măsurile specifice din pandemie va funcționa deocamdată cu un număr de 42 de locuri până la noi dispoziții legale.

Trebuie spus că se află în derulare un proiect similar, cu fonduri europene, și pentru modernizarea Creșei nr. 1, în valoare de aproximativ 2,7 milioane de lei.

„Anul acesta vor începe, tot cu fonduri europene, lucrările pentru amenajarea celei de-a treia creşe, într-un imobil al Primăriei care fusese abandonat. De asemenea, intenţionăm ca, în decursul a doi ani, să transformăm în creşe arondate diferitelor cartiere alte trei-patru puncte termice dezafectate”, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.

Citit 2904 ori Ultima modificare Joi, 04 Martie 2021 20:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.