Postul de director general la Poliţia Locală, scos la concurs

Postul de director general la Poliţia Locală, scos la concurs
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Primăria municipiului Galaţi anunţă pe portalul propriu că organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe durată nedeterminată, a funcţiei publice vacante de director general, grad II – Poliția Locală Galați. Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, pe 9 decembrie 2021, după cinci ani de activitate, Petrică Hahui și-a dat demisia din funcția de director general din motive „obiective, personale și profesionale”. A rămas să asigure interimatul, până la organizarea concursului, dar funcția pe care o va ocupa oficial, este cea de adjunct pe linie de Ordine Publică.

Candidaţilor la funcţia de director general al Poliţiei Locale li se cer, în primul rând, studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în științe juridice, științe administrative sau științe economice. De asemenea, trebuie să fie absolvenţi cu diplomă ai studiilor universitare de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor legale şi să aibă vechime de minimum şapte ani în specialitatea studiilor.

Concursul se desfăşoară în trei etape, selecţia dosarelor, proba scrisă şi interviul.

Proba scrisă este programată pe 31 ianuarie 2022, iar interviul va avea loc într-un termen de maximum cinci zile lucrătoare.

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Primăriei municipiului Galaţi până la data de 18 ianuarie 2022.

Întrebat la Pro Lider FM dacă fostul şef al Poliţiei municipiului Galaţi, Marius Dobrea, ar putea fi noul director, primarul Ionuţ Pucheanu a răspuns: „Dacă se va înscrie la concurs şi va lua notă de trecere sau se va plasa primul în funcţie de cine va mai participa, atunci va fi dl Dobrea”.

Citit 6918 ori Ultima modificare Luni, 03 Ianuarie 2022 14:28

4 comentarii

  • postat de PC
    Marți, 04 Ianuarie 2022 11:33
    86.124.205.***
    De ce pentru ocuparea postul de adjunct nu se organizeaza concurs?
    De ce unele posturi se ocupa prin concurs ai altele sunt oferite cadou unor pensionari?
    1
    6
    Raportează
  • postat de Candidat
    Sâmbătă, 01 Ianuarie 2022 10:54
    86.124.204.***
    Mesdames et messieurs les jeux ont été faits.....?
    1
    20
    Raportează
  • postat de Tin-tin
    Sâmbătă, 01 Ianuarie 2022 08:20
    5.13.239.***
    Functie pentru nababi , urmeaza acumularea pensiei cu salariul si imaginati -va ce poate iesi ca rezultat,
    1
    28
    Raportează
  • postat de Nicu
    Vineri, 31 Decembrie 2021 23:37
    5.13.133.***
    ????? Chiar asa ne pot crede de prosti si naivi ? Pana cand ? Chiar PANA CAND ?????
    2
    30
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.