Într-o discuţie amplă cu primarul Galaţiului, facem radiografia proiectelor finalizate până acum, a performanţelor echipei din Primăria Galaţi, a dificultăţilor întâmpinate, creionând şi modul în care edilul vede munca în administraţie, dar şi felul în care îşi doreşte să se desfăşoare proiectele aflate în derulare.
A.O.: Oamenii reclamă sau constată deficiențe de calitate la lucrările din cartiere. Cum se explică acestea?
I.P.: Păi, până nu demult, la Galați ne pricepeam numai la politică și sport. De când a început să se construiască, toată lumea a devenit și inginer constructor.
Dincolo de ironie, sunt unele care chiar trebuie corectate. Şi aceste companii care au contracte cu Primăria au destui "Dorei", dar când spui că e îndoielnică, pe ce te bazezi? Nu, domnule, că aici trebuia făcută o scurgere. Bun, dar în baza cărui criteriu știi tu că acolo trebuia făcută o scurgere și că era tehnic posibil sau permis de lege? Lucrările sunt făcute în baza unui proiect, la care au lucrat tehnicieni din afara Primăriei. Ei sunt oameni care au făcut școală, care au dat niște examene, au obținut niște patalamale și care își asumă cu bune și cu rele, pentru că, dacă greșesc, ei răspund cu pușcăria, ad litteram.
A.O.: O altă problemă despre care se vorbește este presupusul cost ridicat al acestor lucrări. Explicați, vă rog, pe înțelesul tuturor, de ce o licitație la stat se încheie la un preț mult mai mare decât ar părea normal.
I.P.: Eu aș întreba câți dintre cei care opinează și-au construit o casă, ca să vadă cât îi costă. Cei mai mulți locuiesc în apartamente construite pe vremea lui Ceaușescu, cumpărate de către noi toți cu te miri ce și mai nimic și, în afară de un var, nu cred că au mai intervenit consistent asupra lor. Românul atunci când vinde zice că a fost păcălit, "am luat prea puțin", iar când cumpără, ferească Dumnezeu, ”ai văzut, mă, cât cere ăla?” Piața se autoreglează.
Eu pot să spun că parcarea respectivă face zece milioane de euro, nu mi-e greu s-o scot la licitație. Și dacă vă veți uita, cred că numărăm pe degetele de la o mână câte licitații cu un singur ofertant au fost. Și-atunci, dacă sunt mai mult de doi ofertanți, totul e clar. Bun, să zicem că ai avut o înțelegere cu vreunul, ai vrut să-l avantajezi, cu al doilea nu ai cum. Și ăla, cel mai probabil, ți-ar fi dat prețul real. Păi, dacă eu am spus zece și vine ăla cu două milioane, e o problemă, ori ăla cu două milioane mă păcălește și nu pune materialele care trebuie puse, ori eu am vrut să fur. Și atunci e o problemă pe care o tranșează autoritățile statului. E vorba adesea de o percepție, iar ea poate fi subiectivă. În România, toată lumea fură, dar de fiecare dată ăla e oricine, mai puțin tu. Toată lumea e proastă, dar mai puțin tu. Problema e alta, că ăla de lângă tine are și el aceeași părere. Dacă e să facem un silogism simplu, ajungem la o formulă în care toți suntem ori hoți, ori proști.
Revenim la costuri. Când e vorba de propria casă, poți s-o faci în regie proprie, evident că nu plătești salariul corect cu toate taxele la stat, atenție că și aici e o problemă. Torni tu fundația cu un verișor de-al tău, care a turnat o dată când lucra în Anglia un radier și știe cum se face, și de acolo provin singurele discrepanțe. Primăria nu-și permite să lucreze cu o echipă de băieți venită de la Bârlad. Știți, suntem o echipă de trei, care… Domnule, nu merge așa cu Primăria.
A.O.: Referitor la locurile de parcare, când estimați să se termine acest proces de repartizare a locurilor de parcare?
I.P.: Va fi un proces de lungă durată, sper ca anul acesta să le repartizăm, tocmai pentru că e un proces anevoios, mai ales când vorbim de solicitarea aceluiași loc de către două sau trei persoane, trebuie să examinezi o groază de acte, să vezi cine e eligibil, cred eu că anul acesta vom reuși să încheiem acest proces.
A.O.: Cum explicați că numărul locurilor de parcare e insuficient față de numărul mașinilor ?
I.P.: Nicăieri în lume nu e un număr suficient de parcări. Pe de altă parte, când spui că locurile de parcare sunt insuficiente, o spui privind prin prisma propriilor nevoi. Și anume, când ajung seara acasă, trebuie să am locul meu. Foarte bine. Nimic nelalocul lui ca pretenții. Dimineața, când pleci, vrei să ai locul tău la locul de muncă. Când pleci de la muncă și te duci la magazine, vrei locul tău de parcare la magazin. Dacă te-ai mai dus cu soția și prietenii la un restaurant sau la vreun film, toți vrem locul nostru de parcare acolo. Iată cum am generat pentru fiecare mașină minimum cinci locuri strict necesare. Tocmai din acest motiv, occidentalii cam renunță la mașini și folosesc mijloacele de transport în comun. Mersul pe jos nu a omorât pe nimeni.
A.O.: Cam cât estimați că reprezintă ponderea celor ce nu și-au achitat obligațiile față de stat din totalul contribuabililor gălățeni?
I.P.: 30 la sută.
A.O.: Nu vreau să le dăm idei, dar cum se soluționează, ce se întâmplă?
I.P.: Se supără atunci când le punem popriri pe conturi sau când încercăm să-i căutăm să vedem dacă au o altă proprietate pe undeva, pentru a-i executa silit. Este sub demnitatea oricui să accepte. De câte ori nu ați auzit: "Ce, mă, din taxele și impozitele mele să-și ia fraierul ăla salariul?". Da, din aceste taxe. Ai achiesat la contractul acesta cetățenesc, din momentul în care ți-ai dorit să locuiești într-un oraș. Dacă nu ești dispus să plătești, ai opțiuni, eu știu, ia calea pădurii.
A.O.: Totuși, cum se pot recupera aceste sume? Sunt eficiente măsurile de poprire?
I.P.: O mare parte, da, dar până nu-i bagi sula în coaste, omul nu e dispus să dea. Surprinzător, dincolo de oameni simpli care nu au de unde plăti, din cauza unei palete largi de factori, sunt și foarte mulți oameni cu dare de mână care merg pe principiul ăsta: "Sunt puțin deasupra urbei. Băi, mă lași cu pretențiile astea ale tale?". Abia când nu mai pot plăți la mall cu cardul nu știu ce neamuri de branduri, abia atunci își aduc aminte că locuiesc într-un oraș, că strada pe care merg e făcută, dar nu din banii lor, parcul în care își plimbă copilul e făcut, dar nu din banii lor, a venit cineva și le-a măturat în fața curții, dar nu din banii lor.
A.O.: Prima parte a axei Siderurgiștilor - Vuia - Coandă - Coșbuc este gata. Când va circula primul tramvai din Micro 19 spre Bariera Traian, cum spuneați și dvs., să mă ducă exact unde am nevoie?
I.P.: Undeva spre sfârșitul anului acesta.
A.O.: În oraș sunt multe distrugeri ale bunurilor comunale. În ce măsură ele primejduiesc bugetul public?
I.P.: Cheltuim milioane de lei în fiecare an pentru reparații. Distrugerile se petrec în mod surprinzător în valuri. Mă întreb dacă nu cumva faptul că li se face publicitate îi îndeamnă pe alții să imite: "Bă, l-ai văzut pe ăla ce picioare a dat aseară coșului de gunoi? Poate din teribilism, poate e o formă de alienare. Ești foarte tare în gașca ta dacă ai reușit să rupi vreo două din scândurile băncilor. N-ați vrea să știți ce se întâmplă atunci când sunt identificați și amendați, că altceva nu le poți face, cum reacționează părinții. Se pare că acolo e marea vină. Până nu demult, dacă suna poliția acasă, te băteau și maică-ta, și taică-tu și mai veneau și bunicii de la țară să pună umărul pentru rușinea pe care le-ai adus-o. Acum dacă sună poliția, cel mai probabil vine tatăl care se ia la trântă cu polițistul, supărat că ăla are ceva cu copilul lui.
A.O.: O soluție ar fi camerele de luat vederi montate în locuri publice. Avem?
I.P.: Avem, un număr consistent, dar nu într-atât de multe. După cum ați văzut în ultima vreme, multe din punctele de colectare gunoi sunt dotate și cu cameră de luat vederi. Încă verific și încerc să mă asigur că nu fac vreo ilegalitate, dar, surprinzător, deși mie mi se pare o inepție, nu cred că cineva mi-ar blura mie fața, dar după cum sună legea în momentul de față nu poți să-i deconspiri pe ăia care îți fac toate tâmpeniile acestea.
Înțeleg că nu te afectează amenda, poate că e prea puțin pentru tine, dar poate când te văd vecinii și îți văd fața, te poate afecta: "Bă, care-i ăla care a lăsat sacoșa cu gunoi în tronson sau pe la ghene?".
A.O.: Aveți majoritate în Consiliul Local și totuși apar sincope. Care este explicația?
I.P.: Sincopele apar pentru că vorbim de un organism viu. Spre deosebire de alți primari, eu nu țin ședințe înainte de ședințe. Și, dacă nu o fac, e posibil ca inclusiv în grupul social-democrat din care fac parte, deși nu am drept de vot, să apară disfuncționalități pe care le corectăm ulterior sau există situația în care și mie îmi pare rău că se întâmplă acest lucru și că nu le sunt atribuite proiectele de Hotărâre de Consiliu Local consilierilor, pentru că ei trebuie să fie inițiatorii, nu primarul. Primarul în orice municipalitate are 99 la sută din inițiative, ceea ce nu-i corect, asta înseamnă că ceilalți nu există. Revenind, mai apar situații în care chiar eu, ca inițiator, iau contact cu realitatea crudă. Referitor la relația cu opoziția, chiar mi-ar fi plăcut să se implice și altfel decât pur și simplu să stea de strajă. Sunt situații când se ridică și alte obiecțiuni la probleme pe care aparatul nostru nu le-a luat în calcul și atunci mă văd nevoit să retrag inițiativa, nu am nicio problemă în a-mi asuma și că se mai greșește. Nu mi-e rușine să o spun și, asta e, nu sunt perfect.
A.O.: Numiți, vă rog, un consilier din opoziție a cărui activitate o apreciați și apoi unul pe care n-ați mai vrea să-l mai vedeți.
I.P.: Surprinzător, în mare parte, garnitura celor de la PNL e formată din niște oameni, cum ar spune săraca bunică-mea, cu glagorie. Au amendamente de cele mai multe ori pertinente. Sunt și aș putea chiar numi cel puțin două-trei persoane care nu numai că știu să facă opoziție, dar știu măcar cum să-și urmărească proiectele, alea, puține, unul, două, trei, dar măcar știu cum să se poziționeze vizavi de subiect, ca să aibă sorți de izbândă.
În același timp, există și un număr de consilieri locali din opoziție, nu toți, a nu mă înțelege greșit, care, din păcate, din cauza lipsei totale de experiență, tind a exista într-un soi de bulă. Multe inepții au fost promovate, dar pe care nu le-am făcut publice, am vrut să înțeleagă că nu numai să critici se poate, dar e posibil și să fii criticat.
A.O.: Ce s-a schimbat pe plan local prin instalarea noului guvern PSD-PNL?
I.P.: Singurul lucru, momentan, sau singurul beneficiu este faptul că pentru prima oară, după 30 de ani, Galați - Brăila de data asta, pare a vedea luminița de la capătul tunelului, când vine vorba de conectivitatea rutieră la o infrastructură mare. Mă refer aici la centura ocolitoare, la drumurile expres care urmează să apară, Galați - Brăila - Drajna, Galați - Brăila - Buzău, Brăila - Galați - Focșani, și e posibil să mai existe încă unul care va face legătura cu autostrada Moldovei, care va avea legătură la Buzău sau undeva pe la Râmnicu Sărat.
A.O.: De ce până acum nu s-a putut face asta?
I.P.: Pe de o parte, cel mai probabil, cred că ne-au trebuit 30 de ani nouă, clasei politice, ca să înțelegem că un glas comun cu Brăila e mult mai puternic decât un glas al fiecăruia în parte, lucru care momentan se și întâmplă.
A.O.: Aveți des solicitări din partea cuiva de a interveni în rezolvarea unor probleme?
I.P.: Din păcate, am impresia că întreg sistemul românesc se bazează pe genul acesta de relaționare total incorect. Dacă funcționarii publici și-ar face treaba cum trebuie, interacțiunea cu primarul ar trebui să fie MINIMALĂ. Și l-am auzit, pentru că tot vorbeam de Bolojan, l-am auzit dând o definiție. Nu sunt de acord cu toate acțiunile dumnealui, dar nu pot să nu-i dau Cezarului ce-i al Cezarului. A fost întrebat: când credeți că o primărie este într-adevăr funcțională? Îmi pot da seama de cât de funcțională e în funcție de câte telefoane primesc. În momentul în care lucrurile merg bine și fiecare dintre angajații primăriei își face treaba așa cum trebuie, pe mine mă sună doar prietenii să mă invite la câte o cafea sau la un pahar de vin.
A.O.: Poți să ai rezultate fără echipă, numai prin charisma liderului?
I.P.: Poți să ai niște rezultate, dar nici pe departe numai ele nu pot înclina balanța. Primăria e un sport de echipă.
A.O.: Întreb asta pentru că în tradiția noastră tot timpul e așteptat un tătuc.
I.P.: Da, e nevoie, eu chiar cred lucrul ăsta.
A.O.: Gen Putin? Unde ar trebui să se oprească pentru a nu deveni tătuc?
I.P.: Nu, nu. Nu gen Putin. E greu să dai multă forță unui om, pentru că nu știi care e capacitatea lui de a se delimita de ea sau de a se opri la timp. Nu știi puterea lui de a conștientiza cât e bine și cât e rău. Logica politică modernă de după cel de-Al Doilea Război Mondial a fost de a delimita. Nimeni nu mai e dispus să acorde atât de multă putere, forță în mâna unui singur om. Ține de modul tău de a manageria, iar paleta ta de abordări poate ține de la "ho" la încurajări, pentru că fiecare om în parte reacționează la alți stimuli. La mine, psihologia inversă nu a funcționat niciodată. Pe unii îi va ambiționa, dar la acest stimul alții se vor închide în carapace și nu vor mai ieși de acolo multă vreme.
Alte detalii din discuția cu primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu
A consemnat Adrian Onicescu
Adrian Onicescu este jurnalist freelancer, absolvent al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Hyperion, de loc din Târgovişte, stabilit în Galaţi, căsătorit, administratorul afacerii familiei, pasionat de istorie, fost ofiţer radiotelegrafist de marină la Tulcea, Constanţa, Atena (Grecia) şi Haifa (Israel).
