Contract de şapte luni pentru construcţia unui nou pod la Fileşti. Firma Servland a câştigat licitaţia
Foto: Marian Calestru

Contract de şapte luni pentru construcţia unui nou pod la Fileşti. Firma Servland a câştigat licitaţia
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Compania Servland va construi un nou pod pe Calea Smârdan, în zona intersecţiei cu strada Fileşti, potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice. Valoarea contractului atribuit, în urma licitaţiei, de Primăria Galaţi, este de 2.699.179 de lei fără TVA, iar durata, de şapte luni.

Misiunea constructorului mai cuprinde: consolidarea terenului de fundare, lucrări de infrastructură la pod prin realizarea unei fundații indirecte, pe piloți și radier, dar şi lucrările de regularizare a albiei Cătușei. Trotuarele se vor executa din îmbrăcăminte de beton asfaltic, iar pentru siguranța circulației pietonale se va realiza un parapet pietonal.

E drept, problema podului este deja veche, dar autorităţile pot spune că au găsit cea mai eficientă rezolvare. În loc să consolideze și să modernizeze podul din beton armat situat în Galați, Calea Smîrdan (DJ 251), în zona intersecției cu strada Filești, aşa cum voiau iniţial, autoritățile au descoperit că e mai avantajos din punct de vedere tehnico-economic să construiască unul nou. Iar soluția a venit chiar din partea asocierii Servland SRL - Alma Consulting SRL, care, în vara anului 2020, în urma licitației publice, a câștigat contractul pentru consolidarea și modernizarea podului.

Proiectantul a constatat o serie de neconcordanțe între documentația de avizare a lucrărilor de intervenție și situația existentă în teren, ca urmare a dezvelirii terasamentului la culeea de pe malul drept. În consecinţă, a sugerat autorităţilor că soluția de realizare a unui pod nou este mai avantajoasă tehnico-economic față de consolidare. Contractul cu Servland - Alma s-a oprit după plata documentațiilor realizate.

Citit 5763 ori Ultima modificare Luni, 14 Martie 2022 19:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.