Administraţia locală, nevoită să achiziţioneze de urgenţă energie electrică

Administraţia locală, nevoită să achiziţioneze de urgenţă energie electrică
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), Primăria Galaţi tocmai a atribuit, prin negociere, un contract în valoare de 6.014.000 de lei fără TVA companiei SPEEH Hidroelectrica SA, furnizarea energiei electrice la consumatori eligibili. Este vorba, potrivit informaţiilor obţinute de la Biroul de presă al administraţiei locale, despre iluminatul public - aproximativ 230 de puncte de aprindere, despre clădirile administrative - sedii ale direcţiilor Primăriei, baze sportive etc., în total 77 de puncte de consum, şi despre obiective de pe domeniul public, cum ar fi panourile de informare din staţiile de transport, toalete publice, semafoare etc.

În februarie 2022, aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă” că fusese lansată o licitaţie în acest scop.

„Deoarece în cele două şedinţe de achiziţie la Bursa Română de Mărfuri, precum şi în procedura de licitaţie deschisă desfăşurată în SEAP, nu a fost depusă nicio ofertă care să se încadreze în valoarea estimată de autoritatea contractantă, autoritatea contractantă Municipiul Galaţi trebuie să achiziţioneze de urgenţă energie electrică, necesară funcţionării Sistemului de Iluminat public şi obiectivelor de pe domeniul public din municipiul Galaţi, pentru perioada 01.03.2022 – 31.08.2022, în vederea asigurării continuităţii furnizării de energie electrică”, explică municipalitatea. Primăria a aplicat prevederile art. 104, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 98/2016 care permit atribuirea unui contract fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.

Trebuie spus că la data de 28 februarie 2022 a expirat contractul de furnizare e energiei electrice pe care Primăria îl avea cu SC E.ON Energie România SA.

Citit 2574 ori Ultima modificare Vineri, 18 Martie 2022 15:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.