Subvenţia Transurb, majorată cu 22 milioane de lei prin rectificarea bugetului local

Subvenţia Transurb, majorată cu 22 milioane de lei prin rectificarea bugetului local
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

"Se suplimentează cu suma de 22 milioane de lei cheltuielile cu subvenția pentru SC Transurb SA Galați", scrie negru pe alb în rectificarea bugetului local de venituri şi cheltuieli al Galaţiului pe 2022, proiect care va fi supus votului aleşilor la şedinţa de miercuri, 30 martie. Este cea mai consistentă suplimentare de fonduri din cadrul întregii rectificări bugetare, care face ca suma alocată la capitolul "Transporturi" să ajungă la 75,5 milioane de lei.

Potrivit unui proiect de hotărâre care a ajuns la comisiile Consiliului Local, veniturile şi cheltuielile din bugetul local al oraşului ar urma să fie suplimentate cu suma de 67,17 milioane de lei.

În afara celor 22 milioane de lei cu care se suplimentează cheltuielile cu subvenția pentru SC Transurb SA Galați, iată destinaţia celor mai consistente alocări în plus: 16 milioane de lei - cheltuieli cu salubrizarea, 10,13 milioane de lei - asigurare a cheltuielilor cu energia electrică, apa meteorică, serviciile de pază, reparațiile mobilierului urban, reparaţiile și întreținerea semafoarelor în municipiul Galați, 7,71 milioane de lei - cheltuieli cu reparațiile și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, 7,04 milioane de lei - acțiuni socio-culturale, cluburi sportive, întreținere zone verzi, 2 milioane de lei - cheltuieli de funcționare pentru desfășurarea în condiții optime a serviciilor dinPrimăria Municipiului Galați, iar 1 milion de lei - pentru subvenții energie termică.

Veniturile şi cheltuielile din secţiunea "Dezvoltare" a bugetului local sunt şi ele majorate cu 12,06 milioane de lei.

Citit 2251 ori Ultima modificare Luni, 28 Martie 2022 17:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.