După ce s-au scumpit serios, apa și canalizarea se mai ieftinesc un pic

După ce s-au scumpit serios, apa și canalizarea se mai ieftinesc un pic
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

După ce de la 1 aprilie 2022 s-au implementat noile tarife percepute de Apă Canal pentru serviciile de furnizare a apei potabile și a canalizării, compania vine cu vești ceva mai bune privind începutul lunii viitoare. Majorările cu circa 30 la sută ale tarifelor aplicabile, ca efect al majorării prețurilor la energie și gaze, vor fi ”îndulcite” de luna viitoare, anunță Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Serviciul Regional Apă Galaţi”, care va aproba în ședință convocată în regim de urgență reducerea tarifelor la serviciile de apă și canalizare-epurare începând cu 1 mai 2022.

”Întrucât prin OUG nr. 27/2022 s-a stabilit plafonarea prețului final facturat al energiei electrice și gazelor naturale pentru perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, Apă-Canal Galați a revizuit Strategia tarifară pentru anul 2022 și a înaintat-o spre aprobare Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Serviciul Regional Apă Galaţi”, se arată într-un comunicat emis de companie marți, 5 aprilie. 

Conform noii strategii, începând cu 1 mai 2022, prețul pentru apa potabilă și tariful pentru canalizare-epurare vor scădea proporțional cu impactul plafonării prețurilor la energie electrică și gaze naturale. Astfel, prețul apei potabile va scădea cu circa zece la sută față de cel în vigoare de la 1 aprilie 2022, iar tariful la canalizare-epurare cu circa cinci la sută. Noile tarife vor fi ulterior trimise spre aprobare către Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.

CITIȚI ȘI: Lipsa precipitațiilor lasă puțurile Apă Canal fără apă

Citit 2770 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Aprilie 2022 17:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.