Primarii din Matca şi Cudalbi au trecut la PSD

Primarii din Matca şi Cudalbi au trecut la PSD
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

PRO România a rămas, ieri, fără cei doi primari pe care i-a obţinut, la alegerile din septembrie 2020, în judeţul Galaţi. Marin Gheorghe, primarul comunei Matca, şi Grigore Gheonea, primarul comunei Cudalbi, şi-au anunţat, joi dimineaţă, trecerea la PSD, partid care i-a primit cu braţele deschise.

"Aşa a fost atunci situaţia, nu am putut să candidez pentru PSD, dar am candidat din partea PRO România. După ce am câştigat alegerile locale, PRO România nu a mai existat pe plan naţional. Şi de atunci m-am îndreptat către PSD, pentru că gândul meu a fost de la început să fiu cu partea socială. Am găsit sprijin la PSD, ne-a ajutat până acum şi cred că de acum încolo vom face o echipă foarte bună împreună, să dezvoltăm comunitatea din care facem parte", a declarat primarul comunei Matca, Marin Gheorghe.

"Am candidat din partea partidului PRO România, deşi am fost membru PSD din 1994. Conjunctura a făcut că am fost două mandate viceprimar alături de un primar PSD, a fost o neînţelegere, iar el a candidat din partea PSD, eu din partea PRO România. Nu am fost plecat nicio secundă, nici cu gândul, nici cu inima departe de PSD. Găsim la PSD o echipă unită şi înţelegătoare, sper ca lucrurile să meargă bine. Am fost, sunt şi voi rămâne un PSD-ist adevărat", a explicat şi primarul comunei Cudalbi, Grigore Gheonea.

Citit 3206 ori Ultima modificare Vineri, 15 Aprilie 2022 14:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.