Când vor fi puse în funcțiune cișmelele publice
Foto: Anca Melinte

Când vor fi puse în funcțiune cișmelele publice
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

"Pe Faleză, erau două cișmele de la care luau apă atât alergătorii, cât și bicicliștii. Au existat de pe vremea fostului primar Dumitru Nicolae, până anul trecut. Acum nu mai e niciuna. De ce?", a fost mesajul pe care l-am primit la redacție și care ne-a determinat să cerem informații administrației locale. Conform Biroului de presă al Primăriei, pe domeniul public al municipiului Galați sunt amplasate 71 de cișmele, toate funcționale. Cele mai multe sunt în Parcul "Viva" și în Parcul "Eminescu", câte cinci, iar în Grădina Publică sunt patru.
"În prezent, nu funcționează toate cișmelele, deoarece au fost conservate pentru sezonul de iarnă, dar se lucrează la montarea clapeților și punerea lor în funcțiune cât mai rapidă. Astfel, până pe 10 mai 2022, toate cișmelele vor fi în stare de funcționare. Pe Faleza Inferioară sunt amplasate două cișmele, la parcul de role, iar acestea vor fi utilizabile în termenul menționat", ne-a transmis administrația locală.

Citit 908 ori Ultima modificare Joi, 05 Mai 2022 13:02

2 comentarii

  • postat de paloma
    Vineri, 06 Mai 2022 17:19
    5.13.141.***
    "În prezent, nu funcționează toate cișmelele, deoarece au fost conservate pentru sezonul de iarnă, dar se lucrează la montarea clapeților și punerea lor în funcțiune cât mai rapidă"

    primaria ca-ntotdeauna da niste explicatii de tot rasul !!!...
    0
    0
    Raportează
  • postat de Cristi
    Miercuri, 04 Mai 2022 09:34
    109.166.131.***
    Se lucrează intens, zi și noapte. Vor fi gata după următoarele indemnizații de membru CA, cele din toamnă desigur.
    1
    10
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.