Primăria organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a funcției de arhitect-șef al municipiului Galați, după ce, din luna februarie a acestui an, arhitectul Dragoş Horia Buhociu a fost detaşat, pe o perioadă limitată, la Ministerul Dezvoltării.
În anunțul postat pe portalul propriu, Primăria detaliază condițiile pe care candidații la postul de arhitect-șef al orașului trebuie să le îndeplinească. În primul rând, se cer studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă de: arhitect diplomat sau urbanist diplomat, arhitect sau urbanist absolvent cu licență și master sau studii postuniversitare în domeniul urbanismului și amenajarea teritoriului conform prevederilor art. 361 lit. a din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul. De asemenea, trebuie să aibă vechime de minimum șapte ani în specialitatea studiilor superioare de lungă durată.
Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Primăriei, până pe 20 iunie 2022. Proba scrisă este programată pe 1 iulie și va fi urmată, în cel mult cinci zile, de interviu.
Așa cum ați putut afla din ziarul "Viața liberă", în februarie 2022, arhitectul-şef al municipiului Galaţi, Dragoş Horia Buhociu, a fost detaşat, pe o perioadă limitată, la Ministerul Dezvoltării. Aici ocupă funcţia de director şi se ocupă de rezolvarea problemelor ce ţin de Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. La acel moment, Primăria municipiului Galaţi ne-a dat asigurări că detaşarea nu afectează cu nimic activitatea instituţiei Arhitect-Şef din cadrul administraţiei locale. Ulterior, o parte dintre atribuţiile funcţiei publice de conducere de arhitect-şef i-au fost delegate Adrianei Blaga, inginer de profesie, cu studii postuniversitare de urbanism la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" Bucureşti.