Investiție de 2,72 milioane de lei pentru fosta Sală de gimnastică
Foto: Imagine din arhiva VL, cu regretatul maestru Paul Gâlea

Investiție de 2,72 milioane de lei pentru fosta Sală de gimnastică
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Sala de gimnastică din Galaţi în care campioana mondială Ana Porgras a făcut primii paşi în gimnastică, sub îndrumarea regretatului antrenor Paul Gâlea şi a soţiei sale, Agripina Gâlea, ar putea fi redată sportului. Pe masa aleșilor locali a ajuns un proiect de hotărâre privind indicatorii tehnico-economici pentru „Reabilitare sala de gimnastică de pe strada dr. Al. Carnabel nr. 63”.

Potrivit documentelor, clădirea construită în anii '60 nu este funcțională, fiind într-o stare avansată de degradare, din punct de vedere al finisajelor. Însă, din punct de vedere structural, imobilul nu este afectat.

„Spațiile existente nu mai corespund indicatorilor de performanță pentru evaluarea și asigurarea calității în ceea ce privește utilizarea spațiilor specifice unei clădiri cu destinație sală de gimnastică. Pentru desfășurarea în bune condiții a activităților sportive, sunt necesare reabilitarea, modernizarea și dotarea imobilului. Prin realizarea proiectului se creează copiilor și antrenorilor un mediu propice care să le ofere confortul minim și siguranță”, explică Primăria Galați.

Prin proiect sunt prevăzute următoarele lucrări: anveloparea termică a clădirii, refacerea finisajelor interioare și exterioare, înlocuirea tâmplăriei, refacerea hidroizolației, a trotuarelor de protecție, sistematizarea pe verticală a incintei și amenajarea unei rampe pentru persoane cu dizabilități. Clădirea ar urma să fie dotată cu centrală termică pe gaz. Vor fi înlocuite rețele de distribuție agent termic, instalația de apă și canalizare, instalație electrică, iar distribuția de apă caldă menajeră va fi refăcută. Proiectul mai cuprinde: montare pompă de căldură tip aer-apă, panouri solare fotovoltaice, instalație de detectare, semnalizare și avertizare în caz de incendiu.

Valoarea totală a investiției necesare a fost calculată la 2.727.775,89 de lei, fonduri de la bugetul local, iar durata de realizare ar urma să fie de 12 luni.

Totul depinde de votul aleșilor și de găsirea constructorului.

Citit 4000 ori Ultima modificare Sâmbătă, 20 August 2022 02:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.