Începând de luni seara, Administraţia Pieţelor Agroalimentare este mai bogată cu 121 de oameni, iar Serviciul Public Ecosal a devenit mai sărac cu 100. Ceilalţi 21 au venit din ograda Primăriei.
Această mutare masivă de personal a fost decisă de aleşii locali, la propunerea primarului Dumitru Nicolae, din cauza OUG 63. Sau, ca să-l cităm pe consilierul local PC Picu Apostol Roman, „scoatem de la Ecosal 121 şi îi punem la Piaţă, unde mâna lungă a acestei OUG aberante nu ajunge”.
Oponenţii acestei decizii au fost aleşii PDL Mihai Alin, Viorel Trif şi Radu Gheorghe şi liberalul Marius Stan. Obiecţiile celor 4 consilieri erau justificate, în viziunea lor, de lipsa de rentabilitate şi de utilitate a acestei măsuri.
Directorul SC Administraţia Pieţelor Agroalimentare, Eugen Zaharia (FOTO 1), a admis, la rândul său că motivarea deciziei este subţire, dar i-a asigurat că organigrama firmei justifică această suplimentare de personal.
„E vorba de trei ateliere de construcţii, de întreţinere, reparaţii instalaţii, atelierul mecanic. Noi avem foarte multe servicii pe care le plătim altor societăţi, pieţele au lucrări de întreţinere, reparaţii pe care le facem cu alte societăţi plătind o prestare de servicii”.
„Personalul va trece la noi, va diminua cheltuielile lucrărilor şi vom câştiga mai mult decât în prezent. Serviciul plătit e mai scump decât când îţi cumperi materialele şi ţi-l faci în regie proprie. S-ar putea să avem profit mai mare!”, a declarat Zaharia, şeful celei mai profitabile societăţi a CL.
Primarul Dumitru Nicolae a explicat că în lipsa acestei mutări de personal ar însemna ca 121 de oameni să fie concediaţi. Dar mai există un motiv justificat:
„În Primărie găsiţi în prezent şi şoferi şi lăcătuşi, şi muncitori necalificaţi, tot ce vreţi, dar nu e specific Primăriei, de aia i-am şi mutat în altă parte şi trebuie să fiţi de acord cu această treabă!”, a declarat Nicolae.
A cerut, i s-a dat
În documentele hotărârii adoptate de aleşi, se află şi actul prin care SC Administraţia Pieţelor Agroalimentare solicită aprobarea creşterii numărului de personal de la 260 la 381.
„Personalul preluat va fi utilizat la întreţinerea, exploatarea şi administrarea pieţelor agroalimentare din cadrul societăţii. De asemenea, vor efectua lucrări către terţe persoane fizice sau juridice, inclusiv către Serviciul Ecosal Galaţi, în baza comenzilor şi a situaţiilor de lucrări. Personalul va fi preluat cu toate drepturile salariale de la data transferului”, se arată în actele care însoţesc noua organigramă şi statul de funcţii aprobate de aleşi.
Între cei 121 se află 28 de şoferi(!), 4 mecanici auto, 12 lăcătuşi mecanici, 4 electricieni, 6 tractorişti şi tot atâţia mecanici utilaje, 20 de muncitori necalificaţi, 16 încărcători/descărcători, 15 asfaltatori şi betonişti, 3 muncitori calificaţi şi câte un strungar, sudor, cantaragiu, inginer constructor, inginer electronist, merceolog şi referent-gestionar depozit.
În ciuda optimismului afişat de managerul societăţii, ne întrebăm ce va face Piaţa cu cei 28 de şoferi ai Primăriei care nu vin cu maşini cu tot. Zaharia speră ca Primăria să mai acopere din salariile şoferilor prin prestări de servicii.
Ecosal mai mic
De cealaltă parte, Serviciului Public Ecosal, CL i-a aprobat noua structura organizatorică şi statul de funcţii. Ecosal ajunge la 320 de posturi din care 46 - TESA, 28 – auxiliari şi 246 muncitori.
Consiliul Local Galaţi a stabilit şi tarifelor orare de funcţionare pentru utilajele achiziţionate în vederea executării lucrărilor de administrare şi întreţinere a drumurilor şi străzilor din municipiul Galaţi.
Tarifele au fost fundamentate de operator astfel încât să acopere cheltuielile cu forţa de muncă implicată în realizarea lucrărilor respective, cheltuielile cu combustibilii, reparaţiile etc.
Directorul, Ion Ionescu, nu-şi putea ascunde ieri dezamăgirea, convins fiind că Ecosal, fiind serviciu public autonom, nesubvenţionat de Primărie, ar fi trebuit exceptat de la prevederile OUG 63.
„Acest transfer de personal este cea mai bună variantă! Nu voi avea personal în minus la curăţenie pentru că voi face contract cu Piaţa, aşa cum am şi cu RER şi îmi voi folosi foştii salariaţi la aceleaşi activităţi pe care le făceau şi până acum. Soluţia a fost aleasă ca să nu dăm oamenii afară”, ne-a declarat Ionescu.
Şi desigur ca Primăria să dea bine la cifre. Rămâne de văzut dacă prefectul judeţului Galaţi, Cosmin Păun, va şi valida aceste hotărâri.