O restructurare rea, da´ bună

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Disponibilizări la opt instituţii subordonate CJ şi aparatul propriu *

Apăsătoare clipele de ieri, ale votării noilor organigrame, cu posturi tăiate conform dispoziţiei Guvernului, la Consiliul Judeţului  şi la instituţiile subordonate! Din 912 posturi (plus  preşedintele CJ şi cei doi vicepreşedinţi) se desfiinţează 299 posturi, din care 168 erau vacante. Deci, 131 de concedieri!

Şi totuşi, în conferinţa de presă care a urmat, preşedintele CJ Eugen Chebac nu a folosit ocazia, populist, pentru a da vina pe Guvern. Din contră, a declarat:

„Unii privesc restructurarea ca un lucru rău. E rău, pentru că anumite persoane îşi pierd locul… Dar este şi o latură bună, pentru că nimic nu este gratis pe lumea asta şi nimic nu este dat fără o muncă în compensare”. 

Preşedintele a dat OKiul noilor structuri: „Prin restructurarea şi reorganizarea personalului (…) consider că s-a ajuns la soluţia optimă de funcţionare”, ba chiar că „fiecare salariat are încărcare de sută la sută”.

Majoritatea directorilor prezenţi ieri la şedinţă mărturiseau că a fost foarte dificil să taie în carne vie, dar s-au găsit soluţii prin externalizarea unor activităţi – paznici, femei de serviciu etc. -, în timp ce alte persoane au ieşit la pensie sau şi-au căutat singure un alt loc de muncă, descurajate de salariile micşorate.

Probabil că activităţile externalizate vor costa mai mult, dar pe de altă parte se revigorează alte societăţi ale economiei româneşti. Chiar şi la aparatul CJ, cei care au trebuit să plece vor fi angajaţi - dacă vor asta - la firma plătită de CJ ca să-i asigure paza, firmă din Vaslui, care oricum trebuia să facă angajări la Galaţi…

Citit 999 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.