Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"
Când ai văzut că nu mai am cuvinte
şi stau pustiu la margine de sat,
m-ai dat POET de suflet la UITARE,
de SUFLETUL CUVÂNTULUI m-ai dat!
Şi stau şi tac, şi tac şi stau... cum tace
şi stă-n salcâm NIMICUL şi îmi dă
TOT ce (n)-a strâns din viaţa mea prea lungă,
mai lungă decât moartea... ă! hă! hă!
Şi-mi dă, şi iau, şi simt că mi se umple
(încet, de tot) UITAREA cu NIMIC -
mai am vreo trei secunde-n buzunare,
şi-n ochi mi-i gol, şi-n inimă mi-i frig!
Mă strigă satul, vine să m-asculte,
să dau...!... dar ce, dacă nu am cuvânt?!
Dau LACRIMA mea plină de ONOARE
şi TOT NIMICUL care (NU) MAI SÂNT!
