Situații confuze la aplicarea regulilor de parcare. De ce unii șoferi sunt sancționați, iar alții, nu

Situații confuze la aplicarea regulilor de parcare. De ce unii șoferi sunt sancționați, iar alții, nu
Evaluaţi acest articol
(26 voturi)

Paradoxul se naște când Poliția Locală face acțiuni de eliberare a străzilor principale de mașinile staționate pe carosabil. Unii șoferi sunt somați să își ia autoturismele, unii primind chiar sancțiuni, în timp ce alții, care au norocul să "scape" după ce echipajele s-au retras din zonă, încalcă aceleași reguli fără a suferi vreo consecință.

Este plin orașul de mașini parcate dincolo de limita regulilor rutiere și a bunului simț, autoturismele staționate în colțurile intersecțiilor, pe trecerile de pietoni sau pe trotuare fiind dovezi clare ale faptului că străzile sunt sufocate, iar riscul de a primi amenzi sau de a le fi ridicată mașina este sfidat cu nonșalanță de mulți șoferi. Asta pentru că, susțin reprezentanții instituției care trebuie să vegheze la respectarea normelor rutiere, mai ales cele privind parcarea, este imposibil ca echipajele să fie peste tot, să constate și să aplice legea, cu consecința directă a eliberării arterelor și educării pe termen lung a conducătorilor auto. "Avem multe sesizări privind nerespectarea indicatoarelor rutiere și, tocmai din acest motiv, echipajele rutiere acționează zilnic pentru eliberarea arterelor principale din municipiu", a explicat Aurelia Bogatu Matei, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Galați.

Mașini pacate pe strada Traian imediat după acțiunea Poliției Locale.

Este, chiar și în acest context, lesne de înțeles că echipajele, două, trei sau patru pe un schimb, nu pot fi permanent în același loc sau în zonele unde se încalcă regulile. Tocmai de aceea, acolo unde se acționează acum, cinci minute mai târziu se pot petrece alte abateri, fără a se mai aplica nicio măsură. Așa se întâmplă chiar și vizavi de poarta Poliției Locale, pe strada Traian, unde zilele trecute agenții de la Rutieră au împărțit somații proprietarilor de mașini care locuiesc prin zonă să nu își mai parcheze mașinile pe banda unu și i-au avertizat pe cei aflați în tranzit. Degeaba, pentru că imediat după ce s-au retras, mașinile au apărut din nou. "Nouă ne-au dat somație să nu mai lăsăm mașina în fața porții. Am urcat-o pe trotuar, la fel au făcut și vecinii. După puțin timp, au apărut din nou mașini pe banda unu, și nu a mai dat nimeni nicio amendă. De ce pentru unii se aplică o regulă, iar pentru alții altă regulă?", ne-a semnalat un gălățean care locuiește în zona respectivă. Amplitudinea fenomenului parcărilor neregulamentare, a staționării în zone în care traficul este astfel perturbat și unde crește riscul de accidente sau ambuteiaje, precum și numărul insuficient de polițiști care să "perieze" periodic orașul fac ca singura soluție pentru rezolvarea situațiilor punctuale să fie... reclamația.

Citit 5440 ori Ultima modificare Sâmbătă, 22 Aprilie 2023 07:42

18 comentarii

  • postat de Gigel
    Duminică, 16 Aprilie 2023 07:53
    5.13.130.***
    @Domneasca: este exact in primul post.
    0
    0
  • postat de str. Domneasca in fata la Catedrala
    Sâmbătă, 15 Aprilie 2023 19:53
    104.243.214.***
    dar de mârlănii care își parchează "bolidul" de 2 lei , aproape pe tot trotuarul , pe spațiul verde, chiar lângă Politia Rutiera , nu scrieți nimic ?
    Poate si ceva poze !
    0
    0
  • postat de comunismul
    Sâmbătă, 15 Aprilie 2023 15:01
    5.13.162.***
    da pentru ca pentru unii legea exista! pentru altii nu exista legea! fiecare face ce vrea in orasul asta! ca deh e galati!
    0
    0
  • postat de maurice
    Sâmbătă, 15 Aprilie 2023 13:29
    5.13.216.***
    Poluția locala. Au norma, trebuie sa adune amenzi, iar care nu e productiv, e înlocuit.
    0
    0
  • postat de Gigel
    Sâmbătă, 15 Aprilie 2023 08:30
    5.13.130.***
    @Sorin: nesimțirea e una și dubla măsură e alta. Acolo și oamenii daca ai treabă în zona și lași mașină în stradă îți aruncă zoaie sau ulei pe parbriz, nu mai vorbim de rupt ștergătoare. Ei cred că și-au luat și strada odată cu casa.Daca aveai ceva de livrat sau cine știe ce treabă în zona și nu ave
    0
    0
  • postat de john
    Sâmbătă, 15 Aprilie 2023 07:41
    5.13.167.***
    Dacă poate cineva din statul ăsta"subțire,,să explice cetățenilor,dacă locurile de parcare sunt atat de limitate,de ce nu se limitează și înmatricularea mașinilor,dacă nu sunt în stare să facă locuri de parcare? Îmi răspund singur:colectarea taxelor,de ce să-i mai doară capul pe cei din primărie atâ
    0
    0
  • postat de Galatean
    Sâmbătă, 15 Aprilie 2023 06:19
    5.13.233.***
    Intai faci locuri de parcare si apoi dai amenzi, dar cum masinile sau inmultit si se inmultesc an de an strazile devin sufocate de masini parcate , dar nici locuri de parcare nu mai ai unde sa construiesti asta inseamna sin putinul loc de spatiu verde sa-l transformi in betoane si piste de parcare ,
    0
    0
  • postat de Sorin
    Vineri, 14 Aprilie 2023 20:23
    5.14.145.***
    Adevărat , nu sunt locuri de parcare dar românul tot pe trecerea de pietoni , trouar sau în intersecție parchează , îl dor piciorele sa meargă puțin pe jos acolo are el treabă sau locuiește .
    0
    0
  • postat de Gigel
    Vineri, 14 Aprilie 2023 20:06
    5.13.130.***
    Impozitele sunt bune totusi....statul in tara asta are o problema in a-si respecta cetatenii, in a-si respecta partea lui de contract.
    0
    0
  • postat de observator
    Vineri, 14 Aprilie 2023 19:53
    86.124.202.***
    politia locala să amendeze Ecosal pentru mizeria de la punctele de colectare gunoi în M 20. la fel și DSP să își facă apariția cu Sanepidul...de 3 zile punctul de gunoi de lângă bl D 2 e full....nu amenzi cetățenilor care nu au locuri suficiente de parcare
    0
    0
  • postat de cetățean
    Vineri, 14 Aprilie 2023 18:00
    5.13.144.***
    Este cei drept plin orașul de mașini parcate unde posesorul găsește un spațiu adecvat și datorită lipsei parcărilor amenajate sau cu mai puține locuri de parcare.
    Ar trebui totuși ca Primăria în colaborare cu Poliția locală și serviciul circulație să stabilească clar zonele pe care le vor eliberate
    0
    0
  • postat de Bleah
    Vineri, 14 Aprilie 2023 17:55
    5.13.140.***
    Poate ca vor fi luate masuri și în zona Dedeman, Mathaus, pe Prelungirea Brăilei, și în zona Liceului 9, către combinat, zona Lukoil micro 13b, unde sunt parcate camioane, autobuze, tractoare.... Avioanele lipsesc...din cate cunosc exista încă un HCL care interzice staționarea pe drumurile publice a
    0
    0
  • postat de galatean
    Vineri, 14 Aprilie 2023 17:29
    89.39.81.***
    si cit costa sa pui camere omologate si sa trimiti amenda acasa..le dam treaba la locali ca sint multi.....
    0
    0
  • postat de florin
    Vineri, 14 Aprilie 2023 17:26
    86.124.203.***
    La data reabilitarii strazii Traian beneficiarul (Primaria) nu a solicitat proiectantului sa prevada niste parcari acolo unde partea pietonala (latimea trotuarului) permite nu toti cei care locuiesc la case pe strada Traian au garaj in curte ce aici si aceste sicane si situatii ilare condimentate c
    0
    0
  • postat de Un nume
    Vineri, 14 Aprilie 2023 16:33
    5.13.211.***
    Pentru că legea este interpretabilă și la latitudinea organului de poliție.
    0
    0
  • postat de Liberta
    Vineri, 14 Aprilie 2023 16:32
    5.13.208.***
    De la o vreme a inceput un razboi al autoritatilor impotriva soferilor si/sau proprietarilor de masini. Am ajuns sa platesc amenda intr-o parcare imensa goala pentru ca am adus butelia de oxigen unei colege care-si scuipa plamanii de la Covid (era stare de urgenta si puteam contesta masura dar nu am
    0
    0
  • postat de ELLA
    Vineri, 14 Aprilie 2023 16:07
    78.96.80.***
    Este un paradox.Pe str.Traian vizavi de spitalul militar nu ai voie sa parchezi masinile.Dar ma intreb unde poti lasa o masina cind atitia pacienti vin la acest spital/.Amenajeaza o parcare si atunci ai unde lasa masina.La spiral vin oameni care sint bolnavi,se deplaseaza greu ,dar pe ei nu ii inter
    0
    0
  • postat de cernea
    Vineri, 14 Aprilie 2023 15:22
    86.124.202.***
    Culmea, cum este politia numai pentru a numiți cetățeni și nu pentru smecherii care își parchează mașinile unde vor. Pe Domneasca nu pot sa mi las masina în fata porții nici 5 minute, în condițiile în care sunt parcate mașini, pe trotuar în spatiile verzi, permanent.Din str. 6 Martie pana la Gradi
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.