Ce spune Transurb despre (ne)funcționarea automatelor de bilete

Ce spune Transurb despre (ne)funcționarea automatelor de bilete
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

În condiţiile în care reţeaua de transport public local din municipiul Galaţi numără 276 de staţii de autobuz şi troleibuz, la care se adaugă 48 de staţii de tramvai, numărul cabinelor Transurb, de la care cetăţenii îşi pot cumpăra bilete sau carduri de călătorie, este de numai 15

Desigur, călătorii pot folosi cele peste 80 de automatele de bilete (TVM - ticket vending machines) din staţii. Numai că funcţionarea acestor aparate se dovedeşte, adesea, o loterie. Compania publică de transport susţine că echipa de mentenanţă a acestor aparate intervine de câte 10-15 ori pe zi pentru resetarea sau deblocarea lor.

"Automatele de vânzare a biletelor au intrat deja în vacanţă", scriam într-un articol publicat la începutul lunii. Pentru că problemele semnalate de cetăţeni sunt cât se poate de reale, am solicitat companiei de transport public local, Transurb SA, informaţii concrete şi punctuale despre funcţionarea acestor aparate. Suntem în măsură să vă oferim o radiografie a acestei stări de fapt.

La solicitarea noastră, Transurb ne-a comunicat că sunt funcţionale 15 cabine de la care cetăţenii îşi pot achiziţiona titluri de călătorie. Chioşcurile funcţionează după următorul program: de luni până vineri, între orele 8 - 16 sunt deschise nouă cabine, iar alte şase oferă servicii în intervalul 6 - 21. Sâmbăta, duminica şi în sărbători legale, sunt deschise şapte cabine, între orele 8 - 16.

Câte TVM-uri ar trebui să funcţioneze

În cadrul programului de colectare automată a tarifelor de călătorie au fost montate 89 de TVM-uri (ticket vending machines) din care, săptămâna trecută, erau funcţionale 86. Două fuseseră vandalizate de persoane necunoscute - cele din staţiile Fileşti şi Elnav, iar TVM-ul de pe bulevardul George Coșbuc colț cu strada 1 Mai s-a defectat din cauza infiltraţiilor de apă. Pentru toate trei, Transurb a făcut demersuri către furnizor pentru a trimite piesele necesare reparării acestora şi repunerii în funcţiune.

"În plus, pentru a veni în sprijinul călătorilor din anumite zone ale oraşului unde nu au fost montate astfel de echipamente, la iniţiativa Primăriei, au mai fost achiziţionate încă 13 TVM-uri, care au sosit deja la sediul nostru pe 27 iunie 2023 şi urmează a fi puse în funcţiune în perioada următoare, imediat ce se obţin avizele necesare", ne-a comunicat operatorul.

De ce nu funcţionează

Transurb a ţinut să reamintească faptul că, încă din primăvara anului 2020, a popularizat în rândul călătorilor modul de funcţionare a dispozitivelor sistemului de taxare automată: TVM, validatoare etc., prin afişe, pliante, filmuleţe de prezentare pe reţelele sociale.

Pentru achiziționarea biletelor cu cod QR şi a încărcării cardurilor de călătorie, cetăţenii ar trebui să poată plăti atât cu monede sau bancnote, cât şi cu cardul bancar. Numai că, adesea, aparatul nu primeşte decât monede! Ori vrea doar card! Conform Transurb, erorile de soft, defectarea cititorului de bancnote, problemele de conexiune la internet ori lipsa monedelor pentru rest pot fi cauzele nefuncționării automatelor. La acestea se adaugă, din păcate, comportamentul unor cetăţeni care introduc monede defecte sau străine, diverse obiecte, bancnote uzate etc., care duc la înfundarea fantelor aparatelor şi, implicit, la nefuncţionarea TVM-urilor.

"Sunt probleme la care se încearcă intervenţia cât mai rapidă din partea colegilor noştri ori a colaboratorilor. De altfel, echipa noastră de mentenanţă TVM are zilnic între 10 şi 15 intervenţii pentru deblocarea sau resetarea TVM-urilor", spune Transurb.

Cât de repede se intervine

Despre cea mai recentă sesizare privind nefuncţionarea unui automat de bilete, semnalată în ziarul nostru la începutul lunii, Transurb afirmă că în ziua respectivă nu s-a înregistrat în sistem nicio anomalie sau tranzacţie eşuată, nici probleme de conexiune la internet, blocare a cititorului de bancnote sau lipsa monedelor pentru rest, prezentându-ne, ca dovadă, copii ale rapoartelor din sistemul de monitorizare a TVM-urilor. Într-adevăr, pe 19 iunie, la ora 17,59, s-a primit o sesizare la Centru Info despre faptul ca TVM-ul de la Cimitirul "Sf. Lazăr" nu primeşte bancnote, însă problema a fost remediată, astfel că la ora 19,36 s-a raportat că aparatul este funcţional şi nu au mai fost alte reclamaţii.

Prea greu sau prea repede?

"Referitor la timpul necesar achiziţiei unui titlu de călătorie - o sesiune durează minimum 60 de secunde, în funcţie de modalitatea de plată. Totdeauna va fi necesar un timp mai scurt de operare dacă se alege plata cu cardul, decât atunci când se optează pentru bancnote sau monede. Din practică, s-a constatat că se efectuează plata inclusiv cu monede de 10 bani şi este normal să dureze un timp mai mare de răspuns al aparatului. Poate că estimarea unui timp suplimentar de prezentare în staţie şi plata electronică ar putea rezolva multe dintre inconveniente, pentru că, într-adevăr, am avut sesizări de la călători care ne-au reclamat faptul că aparatul nu a livrat suficient de repede biletul şi au fost nevoiţi să urce în autobuz pentru a nu rămâne în staţie, fără să mai aștepte ca aparatul să le dea bilet şi rest", ne-a mai spus Transurb.

Compania de transport a mai ţinut să adauge că depune toate eforturile pentru buna funcţionare atât a sistemului de colectare automată a tarifelor de călătorie, cât şi a întregului program de transport.

Alternativă prin SMS şi aplicaţie

"Mai precizăm faptul că se pot achiziţiona titluri de călătorie atât de la cabinele Transurb şi TVM-uri, cât şi prin SMS la numărul 7530 cu textul GAL sau aplicaţia Google Pay/ Transport Galati/ mobilPay Wallet, iar călătoria este de 60 de minute. În această perioadă există posibilitatea schimbării a două sau mai multe mijloace de transport, cu condiţia validării la fiecare urcare. În plus, copiii cu vârsta până la 7 ani pot circula fără titluri de călătorie", ne-a comunicat operatorul de transport public local.

pnl3
Citit 6176 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Iulie 2023 13:39

10 comentarii

  • postat de Magearu Liviu
    Sâmbătă, 22 Iulie 2023 10:52
    5.13.167.***
    Buna ziua .Sunt unul din victimile fraudei produsa de aplicatia online a societatii .In aprilie am vrut sa obtin un bilet de calatorie si dupa mai multe incercari in care primeam eroare m am lasat pagubas.Cand am verificat contul de card am constatat ca banii mi au fost luati din cont pentru 7 bilet
    0
    0
  • postat de cernea
    Vineri, 21 Iulie 2023 13:17
    78.96.84.***
    Fără bilet.. când mergem aproape ca ne rupem gatul sau la 40 de grade , plătim biletul întreg. Când aparatele nu funcționează,CLAR SI CORECT CA NU PLATIM NIMIC. ESTE O MARE PROSTIE SA PLATIM , CA ULTERIOR NE RECUPERAM BANII. Transurb, societate de mizerie.
    0
    0
  • postat de NCT
    Joi, 20 Iulie 2023 18:09
    86.124.200.***
    Transurb este de o nesimțire colosală: îți ia banii pentru reincarcare card dr călătorie și îți dă un bon cu tranzacție eșuată. Suni la ei și îți recomanda sa cumperi bilet și sa faci solicitare de restituire a banilor, cu copia bonului de tranzacție eșuată. După ce trimiți solicitarea, primești un
    0
    0
  • postat de Giovany
    Miercuri, 19 Iulie 2023 00:46
    89.137.229.***
    Zi Transurb si trage apa!
    Dar aerul condiționat de ce nu funcționează?
    0
    0
  • postat de macarie banu
    Marți, 18 Iulie 2023 19:19
    89.137.225.***
    pe cine mai intereseaza sau cine mai crede ce spune Transurb?!......niste comici prafuiti care se bucura cand mai fura niste bani.Au facut si vor face numai tampenii,cu acordul marelui PIF desigur,in rest,intotdeauna au cate o explicatie,absolut la orice problema.Nu rezolvare...explicatii. Niste ***
    0
    0
  • postat de Issos
    Marți, 18 Iulie 2023 17:21
    5.13.192.***
    Bătăie de joc! La TVM-ul de la General nu functionează plata cu cardul din luna septembrie.
    0
    0
  • postat de Doru Calatoru
    Marți, 18 Iulie 2023 10:50
    51.179.42.***
    Eu cred ca achizitia asta de tvm-uri a fost o afacere de partid cu dedicație la suprapret.
    0
    0
  • postat de Costea Lica
    Marți, 18 Iulie 2023 10:12
    37.251.223.***
    Poate Transurb da și banii înapoi când nu se reîncărca abonamentul. Ar fi bine să răspundă la reclamații
    0
    0
  • postat de Bianca
    Marți, 18 Iulie 2023 08:37
    5.13.156.***
    Ce să spună? Ne amendează cu mult spor! ☹️
    0
    0
  • postat de jumate
    Luni, 17 Iulie 2023 20:34
    109.166.131.***
    Poate Transurb va publica sau va lipi ceva afișe sau ce vor ei în mijloacele de transport să știe și copiii daca au voie sau nu cu bicicleta in autobuz, de obicei spre gara. In alte orașe se poate la noi ești la mana soferilor. Bicicleta că ai motocicleta nu mai este de ceva timp doar ceva utilitar.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.