Facilități fiscale pentru investiții de cel puțin 200.000 de euro în municipiul Galați

Facilități fiscale pentru investiții de cel puțin 200.000 de euro în municipiul Galați
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Trei scheme de ajutor de minimis ar putea intra în vigoare chiar din prima zi a acestui an, dacă vor fi aprobate, vineri, 26 ianuarie 2024, în ședința Consiliului Local. În esență, cele trei scheme prevăd facilități fiscale pentru investiții de peste 200.000 de euro pe raza municipiului Galați, scutiri de la plata impozitului pe terenuri și clădiri pentru firmele ce activează în Parcul Industrial, precum și scutiri de taxe pentru fundații și asociații fără scop lucrativ.

"Viața liberă" a mai scris despre acest subiect, la începutul lunii noiembrie 2023, atunci când cele trei programe de sprijin se aflau în consultare publică pe site-ul Primăriei Galați. Nu s-au înregistrat modificări de substanță la niciuna din cele trei scheme, astfel că, astăzi, prezentăm cele mai importante aspecte ale fiecăreia.

Reduceri de până la 75% din impozitul pe clădiri și terenuri, pentru investiții de peste un milion de euro

"Schema de ajutor de minimis pentru acordarea reducerilor și scutirilor de la plata impozitului pe clădiri și terenuri pentru întreprinderile care activează pe raza administrativ-teritorială a municipiului Galați" acordă facilități fiscale pentru investiții de cel puțin 200.000 de euro. Facilitățile constau în reduceri ale impozitului pe clădiri și pe terenurile aferente acestora, cuantificate pe baza a patru criterii: valoarea și amplasamentul investiției, numărul mediu de angajați şi profilul de activitate. Valoarea investiției și numărul locurilor de muncă nou-create sunt principalele două criterii de acordare a facilităților.

Astfel, cota de reducere a impozitului pe clădiri și terenurile aferente este de 50% pentru investiții cuprinse între 200.000 și 500.000 de euro, 60% pentru valori între 500.000 și un milion de euro și 75% pentru investiții mai mari de un milion de euro.

În funcție de numărul mediu de personal nou-angajat, cota de reducere este de 5% pentru 5-10 persoane, 7% pentru 11-20 persoane, 10% pentru 21-50 noi angajați, 15% pentru 51-100 persoane angajate și 50% pentru mai mult de 100 de noi angajați.

Celelalte două criterii sunt complementare. În funcție de profilul de activitate al noii investiții, se acordă reduceri de 5% pentru comerț, 8% pentru servicii și 15% pentru producție. Pentru amplasamentul investiției, reducerea este de 10% pentru zona fiscală D și de 5% pentru zona fiscală C.

Schema de minimis pentru întreprinderi va avea durata cuprinsă între 1 ianuarie 2024 și 31 decembrie 2026 și un buget de 7,5 milioane de lei, defalcat pe tranșe de câte 2,5 milioane de lei în fiecare dintre anii 2024, 2025 și 2026. Numărul estimat de beneficiari este de 150.

Investitorii, încurajați să vină în Parcul Industrial

A doua schemă de minimis de pe masa consilierilor locali este cea pentru contribuabilii bugetului local Galați care dețin clădiri și terenuri în Parcul Industrial. Programul își propune creșterea gradului de ocupare a forței de muncă, stimularea mediului economic și susținerea IMM-urilor, realizarea de beneficii fiscale pe termen lung la bugetul local și sprijinirea tinerilor pentru înființarea de întreprinderi mici și mijlocii.

Schema de minimis este pe anii 2024-2026, facilitățile constând în scutiri de la plata impozitului pe clădiri aflate în Parcul Industrial și pe terenurile aferente acestora. Valoarea maximă a unui ajutor este echivalentul în lei al sumei de 200.000 de euro, respectiv, 100.000 de euro în cazul societăților care desfășoară activitate în domeniul transportului rutier.

Numărul beneficiarilor estimați este de 15, iar bugetul total al schemei este de 4 milioane de lei - 1 milion de lei în 2024 și câte 1,5 milioane de lei în 2025 și 2026.

Ajutorul pentru furnizorii de servicii sociale continuă

Ultima, dar nu cea din urmă schemă de minimis care va fi supusă, vineri, votului consilierilor locali este dedicată furnizorilor de servicii sociale și este o continuare a celei aplicate în perioada 1 ianuarie 2021 - 31 decembrie 2023. Vor fi acordate scutiri de la plata taxelor pe terenuri și clădiri de interes public sau care sunt folosite de fundații și asociații fără scop lucrativ. Este estimat un număr de 100 de beneficiari ai bugetului total de 3,45 milioane de lei, câte 1,15 milioane în fiecare dintre anii 2024, 2025 și 2026.

Citit 2995 ori Ultima modificare Joi, 25 Ianuarie 2024 22:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.