Salariaţii ar putea rămâne cu numai trei sporuri salariale

Salariaţii ar putea rămâne cu numai trei sporuri salariale
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Societatea numără în acest moment 832 de salariaţi

Planul de reorganizare al societăţii Apaterm a fost depus la instanţă de către administratorul judiciar, RomInsolv SPRL, şi urmează să fie discutat cu creditorii.

Documentul, voluminos de câteva sute de pagini format A4, va trebui să transforme în următorii trei ani, firma aflată în pragul falimentului într-una redresată economic. Potrivit administratorului special Adriana Stratulat, în acest moment Apaterm numără 832 de salariaţi, din care 156 personal TESA.

Prin negocierile cu liderii sindicali, conducerea Apaterm speră să rămână cu doar trei sporuri salariale, grila salarială urmând să fie rediscutată de la 1 ianuarie.

Citit 1779 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.