Licitație pentru renovarea Grădiniței Nr. 39

Licitație pentru renovarea Grădiniței Nr. 39
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Nu mai puțin de 4.671.297 de lei fără TVA este valoarea estimată a contractului scos la licitație de Primăria Galați pentru „Renovarea energetică a Grădiniței cu program prelungit Nr. 39”. Ofertele din partea constructorilor sunt așteptate până pe 26 februarie 2024.

Pentru modernizarea clădirii grădiniței, situate în cartierul Aurel Vlaicu, au fost atrase fonduri prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Principalele lucrări de intervenție cuprind termoizolarea pereților exteriori și a planșeelor, schimbarea tâmplăriei, refacerea instalațiilor, montarea de panouri fotovoltaice, realizarea unei rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități, refacerea trotuarelor de protecție etc.

„Orașul nostru se bucură de investiții fără precedent în domeniul educației. La rândul ei, Grădinița Nr. 39 va deveni un loc modern și primitor pentru cei mici”, a declarat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu.

Citit 763 ori Ultima modificare Marți, 13 Februarie 2024 17:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.