Mai puţine colegii uninominale decât parlamentari / În noiembrie 2012, câştigătorul ia tot

Mai puţine colegii uninominale decât parlamentari / În noiembrie 2012, câştigătorul ia tot
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Pentru coaliţia de guvernare este cât se poate de clar că alegerile locale şi parlamentare vor fi comasate în noiembrie 2012 * În Parlament s-ar putea intra atât uninominal, cât şi pe listă *

Nicolae Bacalbaşa, Aurel Nechita, Viorel Mînzu şi Cornel Hamza ar fi fost astăzi parlamentari dacă, la alegerile din 2008, ar fi funcţionat principiul avut în vedere pentru alegerile din 2012: câştigătorul celor mai multe voturi în colegiul uninominal ia mandatul. Care este scenariul după care s-ar putea desfăşura alegerile generale ne-a explicat liderul PDL Galaţi, deputatul Mircea Toader.

Politicianul a explicat că decizia comasării alegerilor locale cu cele parlamentare în noiembrie 2012 este deja acceptată în coaliţia de guvernare. Noutatea alegerilor parlamentare ar putea fi că vor exista mai puţine colegii uninominale decât locuri în Parlament. Iar locurile fără colegiu vor fi ocupate fie pe baza unei liste naţionale, cum îşi doreşte UDMR, fie prin redistribuire pe baza voturilor înregistrate în colegii de candidaţi, cum vrea PDL.

„Să zicem că Parlamentul va avea 200 de parlamentari: 120 sunt pe colegii uninominale şi 80 pe listă sau pe o formulă de compensare, deci o formulă mixtă. Cei care au candidat în colegii şi au obţinut un număr mare de voturi, dar nu au câştigat colegiul, pot intra în Parlament pe listele de partid, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obţinute la alegeri. Noi am decis că alegerile parlamentare vor fi pe un principiu uninominal. Câştigătorul uninominal ia colegiul, iar pentru voturile rămase să existe un mod de compensare. Eu nu vreau o listă naţională în care partidul să-şi pună nişte prieteni sau poate oameni mai puţini valoroşi, fără să intre în bătălie electorală. Toţi cei de pe listă să fi fost în bătălie în colegii. În maxim o săptămână se va decide”, a declarat Mircea Toader. Democrat-liberalul a admis că, în acest fel, o localitate sau un colegiu ar putea avea mai mulţi parlamentari, unii aleşi uninominal, ceilalţi prin compensare şi redistribuire. Totodată, politicianul este de părere că după centralizarea datelor rezultate la recensământ s-ar putea decide reducerea numărului de parlamentari.

Citit 1490 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Octombrie 2011 22:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.