Victor Ponta vine vineri la Galaţi

Victor Ponta vine vineri la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Liderul naţional al PSD, Victor Ponta, va ajunge vineri la Galaţi. După o întâlnire cu membrii de partid, preşedintele social-democrat va susţine o conferinţă de presă. La întâlnirea lui Ponta cu ziariştii se pare că vor fi prezenţi atât preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, Dan Nica, liderul organizaţiei judeţene a PNL, Victor Paul Dobre, dar şi candidaţii USL, dr. Nicolae Bacalbaşa şi Marius Stan.

Deşi în ultima vreme a criticat dur deciziile conducerii centrale a PSD, viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco a declarat ieri că va participa la discuţia şi la programul vizitei lui Victor Ponta alături de colegii săi. „Ne vom da mâna şi ne vom saluta”, a spus Ciumacenco referitor la întâlnirea cu şeful naţional al PSD. Nicuşor Ciumacenco a încercat să alunge umbrele care planează asupra relaţiei sale cu liderul Dan Nica: „Relaţia mea cu Dan Nica în ultimele 6-8 luni a fost una mai mult decât corectă. Am avut o discuţie lungă şi lămuritoare acum câteva luni în care s-au zis toate lucrurile, dânsul a numit toate lucrurile unde a considerat că eu am greşit, eu mi-am spus punctul meu de vedere, am reuşit să trecem peste acest lucru şi după acel moment lucrurile chiar au fost în regulă între noi. Relaţia este civilizată şi corectă”, a declarat Ciumacenco.

Citit 2045 ori Ultima modificare Joi, 15 Decembrie 2011 18:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.