Victor Ponta a limpezit apele USL la Galaţi

Victor Ponta a limpezit apele USL la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Liderul PSD, Victor Ponta a ieşit ieri la rampă în faţa presei flancat de copreşedinţii şi candidaţii USL Galaţi. De-a dreapta lui Ponta au stat liderul PNL Galaţi, deputatul Victor Paul Dobre şi candidatul la Primăria Galaţi, Marius Stan. De-a stânga i-au fost liderul PSD Galaţi, deputatul Dan Nica şi candidatul la preşedinţia judeţului, Nicolae Bacalbaşa.

În premieră, liberalii Dobre şi Stan au participat la o conferinţă de presă organizată la sediul PSD. Singurii care au strălucit prin absenţă au fost conservatorii. Mesajul principal pe care l-au transmis atât prin desfăşurarea de forţe, cât şi prin vocea preşedintelui Ponta a fost că: „USL în judeţul Galaţi va funcţiona foarte bine, chiar dacă nu uşor. Sunt convins că şi în Galaţi vom câştiga alegerile locale şi toţi deputaţii şi senatorii. Viitorul nostru primar, Marius Stan, va avea o sarcină foarte dificilă, dar are sprijinul nostru. Viitorul preşedinte al Consiliului Judeţului, Nicolae Bacalbaşa, va avea o sarcină dificilă, dar sunt convins că se va descurca”. Ponta a susţinut că, în ciuda afirmaţiilor „vrăjitoarelor Melinda, Vanesa, Lăzăroiu” că USL se va rupe până pe 30 decembrie, Uniunea va exista şi după alegeri.

„Nicuşor Ciumacenco are voie să-mi reproşeze orice”

În ciuda faptului că de 16 ani încoace primarul Galaţiului este social-democrat, Ponta este sigur că liberalul Marius Stan trebuie să câştige alegerile. Dan Nica a completat la rândul său că primarului Dumitru Nicolae „nu-i place, dar susţine această soluţie”. Ponta a răspuns cu diplomaţie acuzaţiilor potrivit cărora l-ar fi dat la o parte pe viceprimarul Nicuşor Ciumacenco deşi stătea mult mai bine decât Stan în sondaje.

„Nicuşor Ciumacenco este membru PSD, este prietenul meu şi are voie să îmi reproşeze orice. Deşi i-am înţeles atunci supărarea şi dorinţa legitimă de a candida - sunt convins că va fi alături de mine şi de noi în echipă mulţi ani de acum încolo. Se bucură de susţinerea mea, doar că nu acum. E un om foarte tânăr şi împreună avem foarte mulţi ani de politică. Sunt momente în care îmi pare rău că sunt preşedinte al PSD, atunci când trebuie să iau decizii dureroase. Nu pot să-i înţeleg şi scuz pe cei care doar pentru că nu li se oferă în continuare o candidatură pleacă la trădători – UNPR şi regret orice fost coleg care s-a dus la partidul pubelă”, a declarat Ponta.

Liderul a afirmat că va scrie o carte despre negocierile USL pentru toată ţara, care au constituit cel mai dificil moment din cariera lui de preşedinte şi de politician.

„PC va fi în USL”

Despre situaţia PC şi relaţia cu liderul Eugen Durbacă, Victor Ponta l-a invitat să explice pe preşedintele liberal Dobre. Deputatul PNL a dat din nou asigurări că şi la Galaţi PC va fi în USL: „Nu am făcut alianţă între persoane, ci o alianţă de partide. Partidele vor fi împreună. Ultima perioadă de timp îmi dă convingerea că Durbacă îmi va da dreptate ca întotdeauna”.

UNPR- „Pedeapsa lui Dumnezeu”

Ponta părea convins că Eugen Chebac, preşedintele CJ, care şi-a anunţat deja candidatura cu UNPR, nu mai este membru PSD: „Am crezut că a plecat deja!”. Dan Nica a avut pentru prima dată o poziţie oficială legată de acest subiect: „Într-adevăr, e o situaţie ridicolă să fii candidat din partea UNPR şi tu să fii membru PSD. Nu este o situaţie foarte confortabilă. Sincer să fiu, noi nici nu ne-am gândit la acest lucru pentru că am avut alte lucruri mai importante să le discutăm. Dar cred că e destul pedeapsa lui Dumnezeu, să te duci la un partid de unul la sută şi să-ţi închei cariera politică în acest fel e regretabil. Cu certitudine îl vom da afară”, a spus Nica. Ponta i-a replicat că e timpul să facă acest lucru, dar l-a sfătuit să nu se întâmple asta de Crăciun.

Citit 3287 ori Ultima modificare Vineri, 16 Decembrie 2011 23:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.