Cât de mult vor trebui să plătească pentru proprietățile pe care le dețin constituie unul dintre motivele serioase de îngrijorare ale gălățenilor. Neliniște care le umbrește bucuria sărbătorilor. În exclusivitate, vă prezentăm astăzi un calcul estimativ al impozitelor pe clădiri rezidențiale și terenuri, furnizat la solicitarea noastră de Primăria municipiului Galați.
Așa cum ați putut afla din ziarul „Viața liberă”, până pe 24 decembrie se află în consultare publică proiectul de hotărâre privind indexarea impozitelor și a taxelor locale cu aproximativ 70 la sută, impusă de dispozițiile Ordonanței de Urgență nr. 78/17.12.2025. Chiar dacă aleșii vor avea ultimul cuvânt în privința proiectului de hotărâre, noi am fost curioși, dincolo de prevederi și explicații, care ar putea fi cuantumul impozitelor pe clădirile rezidențiale și terenuri.
Am solicitat Primăriei municipiului Galați - ca în fiecare an - un calcul estimativ al sumelor și vă prezentăm informațiile care ne-au fost puse la dispoziție.
Impozitul pe clădiri rezidențiale
Conform datelor estimative puse la dispoziție de Primăria Galați, la impozitul pe clădiri rezidențiale pentru anul 2026, sumele datorate de cetățeni ar urma să fie mai mari cu valori cuprinse între 87 de lei și 316 lei.
Astfel, în Zona A de impozitare, pentru o locuinţă cu o cameră (25 mp), gălăţenii ar putea plăti un impozit de 211 lei, pentru două camere (50 mp) - 421 de lei, pentru trei camere (67 mp) - 564 de lei, iar pentru patru camere (80 mp) - 674 de lei.
În Zona B, calculele estimative arată astfel: 202 lei pentru o locuință cu o cameră, 404 lei pentru două camere, 542 de lei pentru trei camere şi 647 de lei pentru patru camere.
În Zona C de impozitare, pentru o locuinţă cu o cameră (25 mp), impozitul ar putea fi de 193 de lei, pentru două camere - 387 de lei, la trei camere - 519 lei, iar la patru camere - 620 de lei.
În zona D, pentru o locuință cu o cameră ați putea scoate din buzunar 185 de lei, la două camere - 371 de lei, pentru un apartament cu trei camere - 497 de lei, iar la patru camere - 593 de lei.
Impozitul pe teren
Primăria ne-a furnizat și un calcul estimativ, pentru anul 2026, al impozitului pe terenurile amplasate în intravilan - terenuri cu construcții.
Pentru o suprafață de 100 mp, cetățenii vor plăti: 139 de lei (13.886,10 lei/ha) în zona A, 105 lei (10.497,39 lei/ha) în zona B, 72 de lei (7.184,38 lei/ha) în zona C, respectiv, 34 de lei (3.412,51 lei/ha) în zona D.
Reamintim, taxa de salubrizare este propusă la 24,04 lei/persoană/lună, situație în care gălățenii ar urma să plătească 288,48 de lei de persoană pe an.

