Returnările ilegale de TVA, la verificat!

Returnările ilegale de TVA, la verificat!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Paul Florea a cerut Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Galaţi să îi prezinte o situaţie a tuturor firmelor gălăţene susceptibile că au beneficiat, în mod ilegal, de returnări de TVA. "La întâlnirea de la Odorheiu Secuiesc, premierul României a vorbit despre necesitatea implicării prefecţilor în combaterea muncii la negru şi a evaziunii fiscale inclusiv prin returnare ilegală de TVA", a declarat Paul Florea.

Acesta a nominalizat firma Mobimod Tecuci, despre care a spus că are informaţii potrivit cărora ar fi beneficiat de returnări de 20 de milioane de euro. "Din acest motiv Prefectura a sesizat Parchetul în urmă cu şase luni, dar nu am mai primit nici o informaţie de atunci", a mai spus prefectul, care a precizat că deţine informaţii şi cu privire la alte firme suspectate că au primit, pe nemeritate, returnări de TVA, dar că încă nu ştie dacă poate sau nu să le facă publice numele. Prefectul nu a lămurit dacă este sau nu în regulă ca administratorul firmei tecucen, Luciano Tudor, să conducă firma SC Drumuri şi Poduri Galaţi, al cărei administrator majoritar este CJ Galaţi.

Citit 1925 ori Ultima modificare Marți, 03 Aprilie 2012 23:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.