Micul de Hanu şi marea incompatibiliate

Micul de Hanu şi marea incompatibiliate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Încompatibilitate pentru câţiva mici * Patronul restaurantului de la Hanu Conachi a fost pus la zid de către Agenţia Naţională de Integritate după ce a încheiat un contract de catering cu primăria Lieşti

Din cauza unui contract de doar câteva sute de lei, consilierul local Marcel Scarlat, de la Lieşti, riscă acum să-şi piardă locul din consiliul local! Concret, Maricel Scarlat, în calitate de administrator al Societăţii Comerciale „Floarea Salcâmului”, a încheiat în 2011 un contract cu Primăria Lieşti potrivit căruia ar fi trebuit să asigure catering-ul la finalul unui proiect pe bani europeni. Acest lucru este interzis de Legea 161/2003, care spune că nici consilierii locali și ici cei județeni care au și statutul de administratori de firme nu au voie să încheie contracte de prestări servicii cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, sau cu unităşile administrative subordonate.

„A venit doamna secretară la mine şi m-a rugat să le aduc ceva de mâncare în ziua în care se inaugura un birou unic la Lieşti. Mi-a spus că nu are pe nimeni mai aproape, în zonă, care să le aducă mâncare caldă. Nicio secundă nu mi-a trecut prin minte că voi încălca legea. Dar, asta este, am greşit, trebuie să plătesc, deşi vreau să vă spun că eu câştig câteva zeci de mii de lei pe zi, nu cred că am făcut avere din acest contract de 744 de lei, din care 140 reprezintă TVA-ul”, spune Maricel Scarlat.

Pe fir a intrat şi Agenţia Naţională pentru Integritate care, după ce a luat urma aromei de mici sfârâind pe grătar, a şi dat un comunicat de presă prin care anunţă opinia publică despre sancţiunea aplicată lui Scarlat, spunând că acesta nu va mai putea să ocupe sau să exercite o funcţie publică timp de trei ani.

„Vom contesta acest lucru, fără discuţie, pentru că este vorba despre un caz în care nu există rea-voinţă, este pentru prima dată când se întâmplă, iar suma în cauză nu a fost foarte mare. Vrem ca instanţele să acţioneze mai mult în spiritul şi nu în litera legii”, spune Emil Alexandru Bălan, avocatul consilierului local de la Lieşti.

În urma acestei păţanii, este de remarcat execsul de zel al ANI care pune la zid un consilier, care - clar - a greşit, dar nu se zbate prea tare să demonstreze alte incompatibilităţi mult mai evidente şi mai grave.

Citit 7473 ori Ultima modificare Duminică, 13 Mai 2012 23:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.