CCR: Legea referendumului, constituţională dacă participă jumătate plus unu din cei înscrişi în liste

CCR: Legea referendumului, constituţională dacă participă jumătate plus unu din cei înscrişi în liste
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Curtea Constituţională a decis, marţi, că legea prin care s-au făcut modificări la articolul 10 din Legea referendumului este constituţională în măsura în care asigură participarea a cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, a declarat pentru MEDIAFAX că referendumul din 29 iulie privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu se va desfăşura în baza Ordonanţei de Guvern şi nu a iniţiativei legislative asupra căreia s-a pronunţat CCR.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat că Legea pentru modificarea art.10 din Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este constituţională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

În ziua de 10 iulie 2012, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.a) din Constituţia României şi al art.15 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a întrunit pentru a soluţiona, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 71 de deputaţi aparţinând Grupului Parlamentar al Partidului Democrat Liberal referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Legea referendumului a fost declarată constituţională, marţi, argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.

Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşă, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că referendumul din 29 iulie privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu se va desfăşura în baza Ordonanţei de Guvern şi nu a iniţiativei legislative asupra căreia s-a pronunţat CCR.

Citit 1337 ori Ultima modificare Marți, 10 Iulie 2012 16:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.