Totul despre candidaţii din estul judeţului: Cine-i poate bate pe Nica, Ştefan şi Saghian?

Totul despre candidaţii din estul judeţului: Cine-i poate bate pe Nica, Ştefan şi Saghian?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pentru scaunele din Parlament, bătălie pe notorietate


„Sunt activ şi vigilent,/ eu nu dorm în Parlament”, cu rima asta vioaie, inscripţionată pe toate bannerele lui, social-democratul Viorel Ştefan i-a convins să-i dea votul, în 2008, pe gălăţenii din Colegiul nr. 4 (comunele Braniştea, Cuza Vodă, Independenţa, Nămoloasa, Piscu, Schela, Slobozia Conachi, Smârdan, Şendreni, Tudor Vladimirescu, Tuluceşti, Vânători). A obţinut atunci un scor de peste 53 la sută din voturile valabil exprimate! După trei mandate consecutive de senator (1996-2008) şi un mandat de deputat (2008-2012), economistul Viorel Ştefan îşi doreşte al cincilea mandat parlamentar şi candidează, din partea USL, tot pentru Camera Deputaţilor.

Sincer vorbind, nu prea are cu cine concura. ARD l-a vârât în luptă pe necunoscutul Emil Dragomir, operator chimist, administrator societate comercială, care în vară a mâncat bătaie în cursa pentru Primăria comunei Slobozia Conachi şi tot ce-a prins a fost un scaun de consilier local PDL.

În cursă s-au înscris şi consilierul judeţean PP-DD Marian Vicleanu, jurist, dar şi medicul veterinar Daniel-Răzvan Bălănică de la UDMR, însă aceştia nu au nici pe departe notorietatea candidatului USL.

Colegiul nr. 5

Liderul judeţenei PSD Galaţi, inginerul Dan Nica, îşi doreşte cel de-al cincilea mandat consecutiv - da, e deputat din 1996 încoace! - în acelaşi colegiu în care, în urmă cu patru ani, a obţinut un scor de 66,75 la sută din voturile valabil exprimate. Chiar dacă PSD a pierdut Primăria Târgu Bujor, Colegiul nr. 5 (oraşele Bereşti, Târgu Bujor şi comunele Bălăbăneşti, Bălăşeşti, Băleni, Băneasa, Bereşti-Meria, Cavadineşti, Corni, Cuca, Fârţăneşti, Folteşti, Frumuşiţa, Jorăşti, Măstăcani, Oancea, Rădeşti, Rediu, Scânteieşti, Smulţi, Suceveni, Valea Mărului, Vârlezi, Vlădeşti) rămâne dominat de USL/PSD.

Deşi se zvonea, pe la colţurile politicii, că nimeni nu voia să-i fie contracandidat lui Nica, până la urmă tot s-au găsit „temerari”. ARD mizează pe tânărul medic chirurg Valeriu Ardeleanu, un apropiat al lui Nicuşor Ciumacenco, liderul municipalei PDL. Greu de zis că i-ar putea face faţă din moment ce acum patru ani Nica l-a învins cu un scor de patru ori mai mare pe cunoscutul cardiolog Mihail Bucatanschi. În luptă au intrat şi inginerul Szekereş Carol (UDMR), consilierul judeţean Gheorghe Mănăilă (PP-DD), inginer mecanic, şi Vergil Neculiţă (PRM), inginer agronom.

Cine vrea să fie senator?

Gălăţenii din localităţile mai sus menţionate vor alege şi senatorul de pe Colegiul nr. 2. În condiţiile în care acum patru ani a avut un scor de aproape 62 la sută din voturile valabil exprimate, pare greu de crezut că i-ar putea sta cineva în cale inginerului agronom Gheorghe Saghian, care candidează acum din partea USL pentru cel de-al doilea mandat de senator.

Democrat-liberalul Aurel Zamfir (ARD), inginer, a fost surclasat în 2008 de Dan Nica (imaginaţi-vă că a avut 4.769 de voturi în condiţiile în care deputatul PSD a avut 18.256!), deci victoria lui asupra lui Saghian, într-o zonă în care a pierdut şi acum patru ani, e discutabilă.

Pe buletinul de vot vor mai figura administratorul Rusu Ibolya Cecilia de la UDMR şi consilierul local PP-DD Victor Malinovici, administrator de societate comercială.

Citit 2914 ori Ultima modificare Vineri, 02 Noiembrie 2012 21:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.