Senatorul PNL Paul Ichim, fără conturi grase, doar cu datorii

Senatorul PNL Paul Ichim, fără conturi grase, doar cu datorii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Senatorul PNL Paul Ichim, candidatul USL pentru Colegiul 3 Senat şi vicepreşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi din cadrul Parlamentului, pare că nu s-a strofocat să-şi strângă conturi grase prin bănci şi nici cine ştie ce iubitor de bijuterii nu este. El deţine la sfârşit de mandat trei terenuri extravilane şi trei apartamente, împreună cu Silvia Ichim, iar singura lui legătură cu băncile este o datorie de 170.000 de lei cu scadenţa în 2022. Senatorul ia o indemnizaţie din Parlament de 60.456 de lei, ca medic chirurg ia 10.753 de lei, iar de la Universitatea „Dunărea de Jos” are un venit de 11.615 lei.

Senatorul Paul Ichim a avut de-a lungul celor patru ani de mandat 51 de iniţiative legislative printre care propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.16/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice devenită Legea 255/05.12.2011, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultură, devenită Legea 152/12.07.2010 şi propunerea legislativă privind siguranţa digurilor, devenită Legea 259/14.12.2010. Paul Ichim a făcut 45 de declaraţii politice, 62 de întrebări şi interpelări, 4 interpelări adresate Primului Ministru, a luat de 109 ori cuvântul în plen şi a făcut 16 moţiuni.

Paul Ichim a avut la un moment dat un "diagnostic" ANI de incompatibilitate, când era şef de secţie la Spitalul Judeţean. Ichim explica atunci că, la începutul lui februarie 2009, i s-a comunicat că activităţile pe care le desfăşura la catedră sau în chirurgie, ca şef de secţie, nu sunt incompatibile cu cea de senator. Oricum, între timp, Ichim a plecat de la Spitalul Judeţean şi ulterior s-a întors, dar nu ca ca şef de secţie, ci ca simplu chirurg.

Citit 2801 ori Ultima modificare Marți, 20 Noiembrie 2012 17:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.