Pechea îşi alege noul primar pe 3 februarie

Pechea îşi alege noul primar pe 3 februarie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Guvernul va organiza la 3 februarie alegeri pentru ocuparea posturilor vacantate la Consiliul Judeţean Teleorman şi în nouă localităţi, printre care şi comuna gălăţeană Pechea. "Pe 3 februarie sunt alegeri pentru funcţiile vacantate în structurile locale şi anul viitor gata cu alegerile. Da, anul viitor ne mai ţinem şi de treabă, nu doar de alegeri", a spus Ponta în şedinţa de guvern, moment la care însă ministrul de Interne, Radu Stroe, a completat: "Cine ştie ce ne rezervă viaţa".

Ponta şi-a continuat ideea spunând că vrea ca anul viitor să îi rezerve liniştea necesară pentru a se ocupa doar de administraţie şi mai puţin de alegeri, amintind că în 2014 sunt deja programate alegerile prezidenţiale.

Astfel, pe 3 februarie, locuitorii comunei Pechea îşi vor alege noul primar, după că edilul aflat în funcţie, Nicolae Marin, a câştigat la redistribuire mandatul de senator în Colegiul nr. 1 din judeţul Galaţi.

Citit 1954 ori Ultima modificare Joi, 27 Decembrie 2012 12:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.