Cu toţii ne dorim funcţionari publici competenţi şi eficienţi aşa cum există în ţările europene civilizate. Funcţionarii publici sunt obligaţi prin lege să urmeze anual cursuri de perfecţionare, cursuri plătite din bani publici.
Prefecţii, subprefecţii, inspectorii guvernamentali, secretarii generali şi generali adjuncţi nu pot accede în această categorie a înalţilor funcţionari publici fără a avea cursurile de specialitate, plătite tot din bani publici. Şi n-ar fi o problemă, dacă în administraţie, politica n-ar dicta regulile.
Prefecţii şi subprefecţii fostei guvernări, care au absolvit cursurile de specialitate au fost trecuţi pe funcţia de inspectori guvernamentali, şi alte cadre vor fi şcolite tot pe banii noştri, pentru a putea ocupa conform legii funcţiile de prefecţi şi subprefecţi, pe care în prezent sunt doar interimari. Dacă se schimbă guvernul, iar se face rocada, şi riscăm să ne trezim cu o întreagă armată de înalţi funcţionari publici care nu pot fi daţi afară. Însă care se vor adăuga armatei de inspectori…
Haideţi să vedem împreună cum se şcolesc funcţionarii.
Cursuri de la 500 de lei la 1.800 de lei
Institutul Naţional de Administraţie (INA) îşi prezintă anual oferta de programe şi cursuri de perfecţionare pentru funcţionarii publici cu sau fără funcţii de conducere. Prin lege, funcţionarii publici au dreptul şi obligaţia de a-şi îmbunătăţi în mod continuu abilităţile şi pregătirea profesională.
Statului funcţionarului public stipulează că autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să prevadă în bugetul anual propriu sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor de perfecţionare profesională a funcţionarilor publici. Cât costă cursurile?
Potrivit INA, un curs de trei zile costă 500 de lei individual, fără masă şi cazare, care sunt asigurate tot de instituţia în care activează funcţionarul. Un curs de 14 zile costă 1.800 de lei individual, tot fără servicii hoteliere. Cursurile pot fi organizate în Bucureşti sau în alte oraşe de la munte sau de pe litoral.
Categoric, la aceste cursuri pot participa şi alte persoane interesate. Numai că acestea îşi plătesc din bani proprii şcolarizarea.
În sistemul privat, când patronul îşi perfecţionează angajatul pe banii lui, îl obligă, prin contract de fidelitate, să rămână o anumită perioadă angajat, tocmai pentru a-şi amortiza investiţia.
În cazul funcţionarilor publici, contractul de fidelitate pe doi sau cinci ani e obligatoriu doar în cazul în care durata cursului este mai mare de 90 de zile într-un an calendaristic. Cum însă politica dictează regulile, funcţionari publici şcoliţi pe banii noştri sunt înlocuiţi cu alţii care vor trebui să se perfecţioneze.
E legal, dar nu-i moral
INA a lansat deja Programul de Formare Specializată destinată înalţilor funcţionari publici pentru 2009, care se adresează prefecţilor, subprefecţilor, secretarilor generali, secretarilor generali adjuncţi din Guvern şi ministere, inspectorilor guvernamentali, dar şi altor persoane interesate care pot ocupa funcţia de înalt funcţionar public.
Potrivit Statutului funcţionarului public, absolvirea acestui program reprezintă condiţia obligatorie pentru a deveni înalt funcţionar public. Taxele se plătesc de autorităţile sau instituţiile publice în cadrul cărora participanţii îşi desfăşoară activitatea sau de către participanţi, după caz. Ministrul Administraţiei a aprobat o cifră de şcolarizare de 250 de locuri, taxa de înscriere fiind de 900 de lei, iar taxa de şcolarizare de 8.600 de lei de persoană, fără cazare şi celelalte cheltuieli.
Practic, dacă din cei 126 de prefecţi şi subprefecţi interimari proaspăt numiţi, o sută ar urma cursul, suma de şcolarizare ar depăşi 860.000 de lei. Asta n-ar fi nimic, chiar şi în condiţii de criză, dacă anul trecut alte 150 de persoane nu ar fi urmat aceste cursuri, care au costat 5.000 de lei de persoană.
De exemplu, inspectorii guvernamentali Marcela Sighinaş şi Gabriel Panaitescu vor finaliza luna viitoare cursurile de înalţi funcţionari publici începute în toamna trecută pe vremea când erau subprefect, respectiv prefect. Alţi cursanţi le vor lua locul.
Problema ar fi aceea că înalţi funcţionari publici sunt mai întâi numiţi în funcţii, şi apoi şcoliţi ca să poată rămâne acolo, nu invers. Ca şi cum o persoană care doreşte să devină avocat, e angajată în barou, plătită ca avocat şi tot pe banii baroului ar face facultatea. Situaţia este ipotetică, dar dovedeşte că nu e tocmai moral ceea ce se întâmplă, repetăm pe banii noştri, ai tuturor.
Cine pe cine controlează?
Funcţia de inspector presupune, conform DEX, să inspectezi, adică să controlezi ceva. Potrivit unor surse, inspectorii ar avea misiunea de a controla aplicarea politicii Guvernului în teritoriu.
Ne întrebăm, însă cum ar putea inspecta nişte foşti liberali politica unui Guvern PSD - PD-L?
