Aproape 4.000 de gălăţeni vor să scape de penalităţile la întreţinere. Vezi până când mai este valabilă oferta Apaterm

Aproape 4.000 de gălăţeni vor să scape de penalităţile la întreţinere. Vezi până când mai este valabilă oferta Apaterm
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Gălăţenii care au datorii la întreţinere pot profita de programul de ştergere a penalităţilor pe care SC Apaterm Galaţi îl derulează până la sfârşitul lunii iulie. Potrivit Primăriei Galaţi, până acum, în programul de ştergere a penalităţilor au intrat 3.707 persoane, din 374 de asociaţii. Valoarea datoriilor însumate ale celor intraţi până acum în program este de 1.115.125 lei, iar penalităţile şterse de 8.142.665 lei. Potrivit Primăriei numai luni, 10 iunie, 30 de gălăţeni au intrat în program. Patru dintre cei înscrişi însumau datorii de 12.908 de lei, iar prin plata acestora beneficiază de ştergerea a 13.736 de lei. Ceilalţi 26 vor beneficia de ştergerea unor penalităţi care însumează 64.312 de lei.

Plăţile sunt cu atât mai importante cu cât Galaţiul a fost foarte aproape să rămână fără apă caldă, după ce Romgaz Mediaş notificase Electrocentrale că îi va sista livrările de gaze naturale. Din fericire, în urma unor discuţii purtate luni seara între primarul Marius Stan şi factori decidenţi din Ministerul Economiei, s-a ajuns la un acord pentru ca Electrocentrale să primească în continuare gaze naturale, pentru a produce energie electrică şi termică destinată populaţiei municipiului Galaţi. Răgazul obţinut trebuie folosit pentru ca gălăţenii cu datorii să achite restanţele. În acelaşi timp, Primăria aşteaptă şi ca SC Electrocentrale să remită către Romgaz, pe măsura plăţilor făcute de Apaterm, sumele pe care galatenii bun platnici le achită pentru agentul termic, dar şi pe cele rezultate în urma producţiei de energie electrică.

Primăria va folosi acest răgaz pentru a intensifica demersurile de preluare a SC Electrocentrale SA, pentru a evita pe viitor astfel de situaţii şi a oferi gălăţenilor branşati la sistemul public de termoficare garanţia furnizării continue a agentului termic, la parametri optimi de calitate şi la un preţ cât mai scăzut.

Citit 3324 ori Ultima modificare Marți, 11 Iunie 2013 17:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.