Bani - da, investiţii - ba! Ne-am îndatorat degeaba?

Bani - da, investiţii - ba! Ne-am îndatorat degeaba?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La începutul anului, Primăria era foarte mândră că, după ani de bugete sociale, aveam o sumă record, de 402 milioane de lei, pentru dezvoltarea oraşului. În aceşti bani erau cuprinse atât restul din creditul contractat în anul 2011 de la BRD, pentru asfaltarea şi modernizarea unor străzi, cât şi un credit de 226 milioane de lei pe care Primăria avea în plan să-l contracteze pentru realizarea unor investiţii. Mai sunt doar trei luni până la finele anului şi despre contractarea acelui nou credit nu se aude nimic. La finele anului, se încheie linia de finanţare de la BRD, iar lucrările care trebuiau realizate din acei bani nu sunt finalizate - cum e strada Ana Ipătescu sau nici măcar începute - cum e strada Traian!

La bani mărunţi

Creditul de 60,9 milioane de lei de la BRD a fost împărţit pe doi ani. Din cele 27,5 milioane de lei alocate pentru 2012, Primăria a cheltuit 26,7 milioane. Din suma repartizată pentru 2013 - 33,4 milioane, s-au cheltuit, până acum, doar 8,6 milioane de lei! Rămân aproape 25 milioane de lei, cât e suma alocată pentru modernizarea străzii Traian, între Brăilei şi Metro, din care s-a scos la licitaţie abia primul tronson. Surse din administraţia locală susţin că Primăria va trage cu dinţii pentru a cheltui banii rămaşi. O altă opţiune ar fi să negocieze cu banca prelungirea creditului.

Mai grav este însă că Primăria nu a cheltuit până acum nici zece la sută din banii alocaţi pentru investiţii. „Riscăm, anul viitor, să revenim la acelaşi buget social, din anii trecuţi, pentru că, deşi avem o direcţie de Dezvoltare, nu am cheltuit decât 8-9 la sută din bugetul pentru dezvoltare”, ne-a declarat dezamăgit consilierul local PDL Mihai Alin.

Citit 985 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Septembrie 2013 18:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.